Deputatul Silviu Dorin Petrea a demisionat, în această dimineaţă, din tabăra Uniunii Naționale pentru Progresul României. Acesta a emis un comunicat de presă prin care a anunţat că îşi va continua activitatea ca parlamentar neafiliat politic. „Am luată această decizie pentru că niciodată nu am susținut un proiect în care să nu cred. UNPR nu mai are aceeași viziune și nu mă regăsesc în ceea ce se întâmplă acum în partid. Am semnalat derapajele, am cerut să se facă liste cu oameni noi pentru Consiliile Județene și locale, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Aleg pentru moment să continui activitatea ca deputat independent de orice apartenență politică", a declarat Petrea. Sursa citată a mai precizat că în ultimii cinci ani a sprijinit proiectele și liderii UNPR și că în continuare va lupta în interesul național și pentru progresul României, însă din afara partidului.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.