Mergi la conţinutul principal

Petre Roman nu poate accepta faptul că nu mai e deputat

"Am avut pe ordinea de zi o plângere prealabilă, depusă de Petre Roman, în care ne înştiinţează că, în cazul în care va fi procesul dânsului repus pe rol, ne va da în judecată cu privire la hotărârea de vacantare a postului de deputat. Am trimis-o pentru informare către Comisia Juridică. Domnul Roman spune că va da în judecată Camera Deputaţilor, iar Camera va fi reprezentată juridic prin Comisia juridică ce ne va informa cu privire la acest caz creat. Putem spune că avocaţii domnului Petre Roman au găsit această procedură să ne înştiinţeze că, în cazul în care procesul dânsului va fi repus pe rol, atunci va ataca în instanţă hotărârea Camerei", a comentat secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, citat de agerpres.ro.
În scrisoarea sa, Petre Roman a menţionat că raportul de evaluare al ANI în care se constata incompatibilitatea lui şi pe baza căruia Camera Deputaţilor a vacantat postul său de deputat a fost contestat în termenul legal de 15 zile. Roman s precizat că, deşi raportul a fost contestat la termen, ANI a susţinut că acesta a rămas definitiv prin necontestare.
"Nu există o sentinţă judecătorească ce să se fi pronunţat asupra existenţei stării de incompatibilitate care face obiectul de evaluare al ANI, prin urmare preşedintele Camerei Deputaţilor nu putea nici să ia act de situaţia de încetare a mandatului de deputat şi nici să constate starea de incompatibilitate până la soluţionarea definitivă a contestaţiei împotriva raportului ANI", arată fostul deputat în plângerea sa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro