"În partida cu Astra, trebuie să păstrăm linia ascendantă din ultima perioadă, să dăm dovadă de acelaşi profesionalism ca în meciurile anterioare şi de o determinare totală. Doar aşa putem obţine un rezultat pozitiv la Ploieşti. Acum putem strânge cât mai multe puncte, pentru că, pe parcursul returului, pot apărea şi momente mai dificile. Trebuie să speculăm la maximum forma bună prin care trece echipa. Dacă batem pe Astra, ieşim din zona retrogradării, cel puţin pentru moment. Totuşi, să nu uităm că întâlnim un adversar care joacă destul de bine şi ale cărui rezultate nu au fost întâmplătoare", a spus Petre Grigoraş.
Tehnicianul ieşenilor a mai adăugat că pentru partida cu Astra Ploieşti nu va putea conta pe trei jucători.
"Pentru meciul de la Ploieşti, nu voi putea conta pe Ciprian Milea, Valentin Badea şi Cristian Constantin. Dacă primul este în refacere după o perioadă mai lungă de absenţă, Badea şi Constantin au devenit indisponibili după accidentările suferite în ultimul meci de campionat, cu Alba Iulia. Vor reveni în schimb Georgian Păun, refăcut după accidentarea suferită în partida de la Timişoara, şi Adrian Ilie, care stă la fiecare cartonaş galben luat".
Meciul Astra Ploieşti - Poli Iaşi are loc, vineri, de la ora 19.00, în etapa a XXI-a a Ligii I.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.