Poliţiştii au confiscat 83 de kg de peşte de la doi brăileni care comercializau ilegal marfa. La data de 13 noiembrie, între orele 8.00-12.00, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică au acţionat cu scopul prevenirii şi combaterii transportului şi comercializării ilicite de peşte şi produse din peşte. Oamenii legii l-au depistat pe Tudorel M. (33 de ani), din municipiul Brăila, care oferea spre vânzare, pe strada Graţiei, cantitatea de 15 kg de peşte, speciile somn şi crap, fără să deţină documente de provenienţă. În plasa poliţiştilor a picat şi Virgil I. (42 de ani), din comuna Chiscani, care transporta cu autoturismul cantitatea de 68 kg de peşte, speciile novac, ştiucă şi caras. Peştele era destinat comercializării, însă cel depistat nu avea documentele prevăzute de lege.
"Cele două persoane au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Brăila, unde li s-au întocmit dosare penale, în conformitate cu prevederile O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, iar peştele, în valoare totală de 580 de lei, a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi de profil", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.