Vitezomanii au fost depistaţi, ieri, în timpul unei acţiuni desfăşurate de lucrători de la Serviciul Poliţiei Rutiere Brăila. Între orele 7.00 şi 20.00, poliţiştii au acţionat cu radarele mobile pe drumurile naţionale şi europene care tranzitează judeţul nostru, pentru prevenirea accidentelor cauzate de nerespectarea vitezei legale. Astfel, cele cinci radare au fost poziţionate pe Şoseaua Dig Brăila - Galaţi, DN 23 (Focşani - Brăila), DN 2B (Brăila - Buzău) şi DE 584 (Brăila - Bărăganu). Până în jurul orei 13.30, poliţiştii au aplicat şoferilor grăbiţi 81 de sancţiuni contravenţionale, cele mai mari viteze înregistrate fiind de 107 km/h în localitate şi 132 km/h în afara localităţii. De asemenea, oamenii legii au reţinut, în vederea suspendării, şi trei permise de conducere, ale unor şoferi care circulau cu peste 100 km/h pe raza localităţii Vărsătura. "Am fost surprinşi să descoperim că foarte mulţi şoferi au depăşit viteza legală, în condiţiile în care acţiunea a fost anunţată cu câteva zile înainte. Ne-am axat pe nerespectarea vitezei legale întrucât aceasta este una din principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere, mai ales în sezonul estival, când Brăila este judeţ de tranzit spre litoral", a precizat subcomisar Bogdan Zotoi, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Brăila.
Poliţiştii le recomandă şoferilor să adapteze viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, să păstreze în mers distanţe suficiente faţă de celelalte autovehicule, pentru a putea opri în condiţii depline de siguranţă atunci când se impune, precum şi să fie atenţi la efectuarea manevrelor de depăşire şi în apropiere de trecerile pentru pietoni.