• în cursul zilei de 29 ianuarie, poliţiştii au acţionat în trafic şi au constatat 85 de sancţiuni contravenţionale, pentru care au dat amenzi de peste 34.000 lei • opt conducători auto au rămas fără permis, asta după ce au încălcat prevederile Codului Rutier
Poliţiştii nu îi scapă din ochi pe conducătorii auto care circulă după propriile legi, fără a ţine cont de prevederile Codului Rutier. Peste 80 de şoferi au fost opriţi din drum şi amendaţi, într-o singură zi. Unii mai ghinionişti au rămas şi fără permis de conducere.
Astfel, la data de 29 ianuarie, poliţiştii brăileni, sprijiniţi de jandarmi, au desfăşurat acţiuni în judeţ pentru prevenirea ilegalităţilor privind ordinea şi liniştea publică şi actele de comerţ. De asemenea, aceştia au acţionat şi pentru conştientizarea şoferilor cu privire la riscurile la care se expun încălcând regulile de circulaţie, în vederea prevenirii accidentelor rutiere grave.
“Cu această ocazie, poliţiştii au constatat 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 34.000 lei, pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, dar şi pentru încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, a precizat agent Geanina Niculae, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Ca măsură complementară, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării dreptului de a conduce 8 permise de conducere.