Peste 750 de pacienţi cu hepatita C au primit aprobare pentru tratamentul fără interferon | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 750 de pacienţi cu hepatita C au primit aprobare pentru tratamentul fără interferon

Peste 750 de pacienţi cu hepatita C au primit aprobare pentru tratamentul fără interferon, după analizarea a 978 de dosare, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.
Peste 750 de pacienţi cu hepatita C au primit aprobare pentru tratamentul fără interferon, după analizarea a 978 de dosare, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.

Tratamentul este destinat pacienţilor cu hepatită cronică virală C hepatitei cronice virale C şi ciroză hepatică C cu stadiul IV de fibroză sau care au fost supuşi transplantului.

"Pot spune că până la data de 16 decembrie au fost depuse 1.230 de dosare pentru tratamentul fătă interferon. Până în data de 22 decembrie au fost analizate 978 de dosare. Fac menţiunea că analiza acestor dosare este laborioasă, nimic nu este făcut la întâmplare sau sub presiune", a spus Vasile Ciurchea.
Comisia de specialitate a CNAS a aprobat până în 22 decembrie, 752 de dosare, din totalul celor 978 analizate, iar 226 de dosare au fost respinse.

"Mai fac o menţiune: un dosar poate fi respins atunci când lipsesc anumite acte, sau anumite analize, sau anumite rezultate. După completarea dosarelor acestea pot fi depuse din nou. Aşadar procesul este continuu", a mai spus preşedintele CNAS.

El a mai spus că toţi pacienţii care întrunesc condiţiile pentru a obţine tratamentul fără interferon îl vor obţine, indiferent care este numărul lor.

"Iniţial am estimat că ar putea fi 5.000 de bolnavi, vom vedea. Dar, repet, de vor fi 5.000 - 6.000 sau 3.000, toţi vor primi tratament. Nu am pus nicio limită. Mai mult, tratamentele vor fi plătite numai dacă analizele arată că pacientul s-a vindecat", a adăugat Ciurchea.

Românii sunt printre primii pacienţi europeni care beneficiază de tratament fără interferon, a mai spus preşedintele CNAS, remarcând că mulţi s-au dus până acum în India să şi-l cumpere sau către alte surse.

"Aş vrea ca bolnavii să înţeleagă că pentru a lua acest tratament este nevoie, în primul rând, de recomandarea medicului specialist susţinută de rezultatele analizelor. Altfel spus, pacienţii fac anumite analize şi, în funcţie de rezultate, medicul face recomandarea tratamentului fără interferon. În prima etapă, am aprobat administrarea tratamentului fără interferon pentru pacienţii cu fiborză hepatică stadiul IV şi posttrasplant. Cât de curând vom avansa şi la stadiul III. Aş ruga bolnavii să aibă răbdare şi, mai ales, să nu ia medicamente fără aviz medical, pentru că se expun unui risc major", a adăugat Ciurchea.

Un pacient cu hepatită C, care a primit aprobare pentru tratament, trebuie să facă analize de sânge în fiecare săptămână. El semnează înainte că va respecta programul de tratament şi va păstra recipientele în care a avut medicamentele.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro