Peste 620.000 euro pentru un teren în centrul istoric | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 620.000 euro pentru un teren în centrul istoric

Consilierii judeţeni analizează oportunitatea cheltuirii a aproximativ 630.000 de euro din banii publici pentru achiziţionarea a circa 1.200 mp de teren, situat în spatele Muzeului Brăilei. Proprietarii terenului au făcut această ofertă către CJ, mai precis au cerut 620.185 euro pentru 1.212 mp, dar au mai "oferit" CJ şi posibilitatea de a achiziţiona 1.481mp cu 930.000 euro, tot în zona respectivă. Suma însă li s-a părut prea mare consilierilor judeţeni, care consideră că un preţ de 200 - 300 de euro/mp pentru zona respectivă ar fi echitabil şi nu 500 euro/mp, cum vor proprietarii.
Împotriva acestui preţ s-a arătat şi preşedintele CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, care a precizat că, dacă preţul ar fi fost mai "atractiv", nu s-ar fi dat în lături de la cumpărarea acestui teren, dar la suma aceasta nici nu se gândeşte: "Auzind cifrele astea, eu mi-am pus următoarele întrebări. Preţul, la orice fel de bun, îl stabileşte piaţa. Dacă azi noi am ieşi pe piaţă cu un teren de 1.200 mp, ar avea un cumpărător? Şi dacă da, la ce preţ? Că ei vor cam la 500 euro/mp. Ce părere aveţi, putem plăti un asemenea preţ? Eu zic că nu".
Referitor la acest lucru, consilierul PNL Vasile Datcu a ţinut să precizeze că, pentru terenul în cauză, încă din 1990 administraţia publică avea interesul de a-l transforma într-un planetariu, dar că nu crede că s-ar merita să se dea 500 euro/mp pentru aşa ceva: "Eu zic că la un 200 - 300 euro/mp, ar mai merge, dar nu 500. Câţi cumpărători sunt acum în piaţă, care să îşi exprime dorinţa de a cumpăra aşa ceva? Poate peste 10 ani să zicem, dar nu acum...Eu zic să le facem o ofertă, dar la 200 - 300 de euro/mp".
La rândul său, şeful comisiei de urbanism din cadrul CJ, PDL-istul Nicolae Mitroi, a explicat că membrii comisiei sunt de părere că în acest moment CJ nu are nevoie de un asemenea teren, mai ales că are deja cumpărate câteva case de patrimoniu care trebuie reabilitate. Sau, dacă se decide într-un final cumpărarea, în nici un caz comisia nu va fi de acord cu preţul cerut în acest moment de proprietari.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro