Peste 600 de joburi scoase la bătaie la Bursa locurilor de muncă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 600 de joburi scoase la bătaie la Bursa locurilor de muncă

• evenimentul se va desfăşura vineri, 7 aprilie, la Sala Polivalentă “Danubius” • de asemenea, bursa se va desfăşura concomitent şi în oraşele Făurei - Casa de Cultură şi Însurăţei - Sala de Sedinţe a Primăriei

 

Vineri, 7 aprilie, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila organizează Bursa generală a locurilor de muncă. Această acţiune va fi organizată în municipiul Brăila - Sala Polivalentă “Danubius”, oraşul Făurei - Casa de Cultură şi oraşul Însurăţei - Sala de Şedinţe a Primăriei.

Pentru acest eveniment A.J.O.F.M. Brăila a contactat peste 1.200 de angajatori, din care până acum au confirmat participarea 50 de angajatori cu peste 600 locuri de muncă vacante. La evenimentul organizat la Sala Polivalentă vor participa agenţi economici cu locuri de muncă vacante în ocupaţii precum inginer producţie, consilier vânzări, consultant financiar, proiectant inginer instalaţii, manager marketing, inginer de sistem în informatică, inginer în industria textilă, inginer nave, expert în securitate şi sănătate în muncă, tehnician mentenanţă maşini, operator introducere, validare şi prelucrare date, tehnician CATV, agent comercial, recepţioner hotel, confecţioner cablaje auto, lăcătuş construcţii metalice şi navale, sudor, electrician de întreţinere şi reparaţii, tâmplar universal, vânzător, brutar, instalator reţele termice şi sanitare, preparator conserve legume şi fructe, electrician nave, babysitter, bucătar, lucrator pentru salubrizare, ambalator manual, manipulant mărfuri, muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide, muncitor necalificat în construcţii sau femeie de serviciu.

La acţiunea ce va fi organizată în oraşul Făurei sunt comunicate locuri de muncă disponibile în următoarele ocupaţii: mecanic agricol, muncitor necalificat în construcţii, muncitor necalificat în agricultură, brutar, patiser, şofer de autoturisme şi camionete, confecţioner asamblor articole din textile, bucătar, strungar universal, tâmplar universal/dulgher, călcătoreasă lenjerie, paznic, şef formaţie, lăcătuş construcţii metalice şi navale, tubulator naval, sudor manual cu flacără de gaze, sudor cu arc electric cu electrod fuzibil în mediu de gaz protector, sudor, lăcătuş montator agregate energetice şi transport, electrician nave, strungar universal, inginer nave.

Pentru acţiunea ce va fi organizată în oraşul Însurăţei sunt comunicate locuri de muncă vacante în următoarele ocupaţii: confecţioner cablaje auto, tehnician mentenanţă maşini, inginer producţie, lăcătuş construcţii metalice şi navale, tubulator naval, sudor manual cu flacără de gaze, sudor, lăcătuş montator agregate energetice şi transport, electrician nave, strungar universal, inginer nave.

“În cadrul acestor acţiuni vor fi amenajate standuri separate pentru activităţi de mediere, consiliere privind cariera şi formarea profesională. De asemenea, în cadrul bursei vor fi distribuite materiale informative solicitanţilor de loc de muncă şi vor fi amenajate spaţii în care persoanele interesate vor primi informaţii/sprijin din partea consilierilor agenţiei cu privire la completarea unui CV Europass, a unei scrisori de intenţie, cursurile de formare profesională ce vor fi organizate de agenţie pentru şomeri, precum şi alte infomaţii privind domeniul nostru de activitate”, se precizează într-un comunicat al AJOFM Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro