• în ultima săptămână, poliţiştii rutieri au dat amenzi la greu şi au lăsat fără permis 57 de conducători auto
Poliţiştii rutieri acţionează permanent pentru salvarea de vieţi şi prevenirea accidentelor rutiere grave. În perioada 10 - 15 aprilie, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. În urma activităţilor, au fost constatate 618 abateri la regimul rutier şi au fost reţinute în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 57 de permise de conducere auto.
De asemenea, pentru neregulile constatate la autovehicule, poliţiştii au retras 6 certificate de înmatriculare.