• asta arată ultimele statistici ale Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila • indemnizaţi mai sunt doar 531 brăileni • totuşi, în primele 10 luni ale lui 2017, peste 5.600 de persoane s-au angajat cu ajutorul Agenţiei • rata şomajului pentru luna octombrie a scăzut faţă de luna septembrie cu 0,33 puncte procentuale
Judeţul Brăila are 6.100 de şomeri, dintre care 5.569 au terminat perioada de acordare a sprijinului financiar şi nici nu şi-au găsit un loc de muncă, în concluzie stau acasă. Pe de altă parte, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) evidenţiază că în primele zece luni ale anului în curs, s-au angajat 5.619 persoane, în urma activităţilor organizate la nivelul instituţiei.
Cei mai mulţi care “îngroaşă” rândurile şomerilor sunt bărbaţii, în procent de 62% (3.782), iar restul de 38% femei (2.318), potrivit datelor furnizate de AJOFM. Aşa cum am precizat anterior, şomeri indemnizaţi sunt 531, iar neindemnizaţi sunt 5.569. Cei mai mulţi provin din mediul rural, 4.901, iar din mediul urban provin 1.119 persoane.
Revenind la “şomerii de ieri, angajaţii de azi”, cele mai multe persoane aflate în evidenţele AJOFM care şi-au găsit un loc de muncă în primele 10 luni ale acestui an provin din mediul urban: 3.750 la număr, şi doar 1.869 persoane din mediul rural. Dacă unii cred că vârsta ar fi un impediment în găsirea unui job, iată că statisticile AJOFM îi contrazic. Cei mai mulţi brăileni angajaţi au peste 45 ani, 2.260 la număr, dintre care 575 persoane au chiar peste 55 ani. Peste 1.440 de brăileni care şi-au găsit un loc de muncă prin AJOFM au vârsta cuprinsă între 35-45 ani, iar alţi 1.000 brăileni au vârsta cuprinsă între 25-35 ani. Persoanele cu vârsta sub 25 ani sunt cele mai puţine pe listele Agenţiei, la capitolul “angajări”, 912 la număr.
Ca nivel de studii, 64,4% dintre cei care şi-au găsit un job au absolvit ciclul primar, gimnazial şi profesional. Persoanele care au terminat un liceu sau chiar o şcoala postliceală sunt doar într-un procent de 27,9%, iar 7,5% sunt absolvenţi de facultate.
“La nivelul judeţului Brăila, rata şomajului înregistrat la 31 octombrie 2017 a fost de 4,9%, cu 0,33 puncte procentuale mai scăzută decât cea înregistrată la 30.09.2017 şi cu 0,82 puncte procentuale mai scăzută decât cea înregistrată la aceeaşi dată a anului anterior. Referitor la şomajul înregistrat pe sexe, la 31 octombrie 2017, rata şomajului masculin a fost de 5,46%, iar rata şomajului feminin a fost de 4,21%”, se precizează în comunicatul de presă emis de AJOFM Brăila.