* aceștia au participat la sesiuni de informare privind virusul SARS-CoV-2, iar 180 de familii din mai multe localități din județ au primit pachete cu produse de igienă * la nivel național, voluntarii Crucii Roșii au descoperit că 35% dintre persoanele cu care au discutat nu credeau în existența virusului SARS-CoV-2 sau nu îl considerau periculos
În timp ce lupta cu răspândirea virusului SARS-CoV-2 este încă la ordinea zilei, la mai bine de un an de la începerea pandemiei, Crucea Roșie continuă să rămână în prima linie a intervenției umanitare. După un efort intens și complex în primul val al pandemiei, când organizația a sprijinit la nivel național unitățile medicale și instituțiile implicate în intervenție cu echipamente medicale și materiale de protecție în valoare de peste nouă milioane de euro, în valul al doilea al pandemiei, Crucea Roșie Română a lansat o campanie pentru a se adresa celor mai vulnerabili în contextul actual, persoanelor fără venituri, fără educație, fără sprijin.
Astfel, 470 voluntari ai Crucii Roșii, instruiți prin sesiuni speciale de informare, au străbătut toate județele țării și au vorbit față în față cu oameni din 780 de localități, în total aproape 220,000 de persoane - 177.000 de adulți și 43.000 de elevi. În plus, voluntarii au distribuit în luna martie 10.000 de pachete cu produse de igienă esențiale în acest context: detergent, săpun, hârtie igienică, aparate de ras, pastă și periuță de dinți, detergent vase, dezinfectant universal, produse pentru igienă personală.
La nivelul județului Brăila, 4.189 adulți și 803 elevi au participat la sesiunile de informare, iar 180 de familii din comunele Traian, Movila Miresii, Bordei Verde și Salcia Tudor au primit pachete cu produse de igienă.
Acțiunea a făcut parte din campania națională de informare și de conștientizare a populației, în vederea limitării infectării cu virusul SARS-CoV-2 implementată de Crucea Roșie Română cu sprijinul financiar al organizației United States Agency for Internațional Development (USAID), prin intermediul apelului global al Federației Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie (IFRC).
35% dintre persoanele cu care voluntarii Crucii Roșii au discutat nu cred în existența virusului SARS-CoV-2 sau nu îl consideră periculos
Asta au descoperit voluntarii Crucii Roșii în deplasările lor din țară. În continuare, oameni care nu au acces la surse corecte de informare nu știu prea multe despre virusul SARS-CoV-2 și nici cum să se protejeze de el.
“În zonele greu accesibile sunt oameni puternic influențați de zvonuri. 35% din populația celor 780 de localități unde voluntarii s-au deplasat nu cred în existența virusului SARS-CoV-2, în timp ce alți 35% consideră că virusul nu este periculos și se comportă că o gripă pe care o poți trata la domiciliu. În plus, acești oameni nu își permit aplicarea măsurilor de protecție, neavând posibilitatea financiară de a-și procura măști, produse de igienă și de dezinfectare. Voluntarii Crucii Roșii Române prezenți pe teren au discutat cu fiecare persoană în parte despre măsurile de protecție, dar și despre efectele psihologice ale pandemiei, despre reducerea stigmatizării asociate cu boala COVID-19 și despre modalitățile de reducere a stresului”, transmite Crucea Roșie printr-un comunicat de presă.
În cadrul campaniei au fost distribuite 306.000 flyere și 30.450 de afișe cu informații structurate pe categorii de vârstă în unitățile școlare, în sate, cartiere mărginașe, comunități religioase, companii, platforme industriale, unități sanitare – și zone cu risc de infectare – piețe, târguri, gări etc. În mediul online au fost realizate zeci de materiale de informare care au ajuns la publicul larg.