* într-o singură zi, Protopopiatul Brăila a distribuit aproape 700 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru tot atâția elevi nevoiași * "Acest ajutor acordat, în fiecare an, la Dunărea de Jos, este de un real folos elevilor cu o situație materială precară", a precizat pr. Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei
Mii de ghiozdane gata echipate pentru școală au fost distribuite în parohiile din județele Brăila și Galați, în cadrul programului eparhial "Hristos în școală", derulat la îndemnul și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos. Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei, pr. Rareș Bucur, este vorba de peste 4.000 de ghiozdane și rechizite pentru noul an școlar, în valoare de 300.000 de lei, care au fost, deja, distribuite protopopiatelor și parohilor.
"Cele 4.000 de ghiozdane complet echipate cu rechizite școlare au fost achiziționate în săptămânile premergătoare începerii noului an școlar și predate protoieriilor din cele două județe ale eparhiei, spre a fi distribuite parohiilor și, apoi, copiilor nevoiași beneficiari", a precizat pr. Rareș Bucur.
În cadrul acestui amplu program social-filantropic, Protoieria Brăila a distribuit, într-o singură zi (2 septembrie), nu mai puțin de 672 de ghiozdane cu rechizite parohiilor din subordine. Preoții însoțiți de voluntari au preluat ghiozdanele depozitate frumos la sediul Protoieriei Brăila (de pe Strada Petru Maior) și apoi le-au împărțit copiilor care provin din familii cu posibilități materiale reduse.
Numai la Biserica "Sfinții Apostoli Petru și Pavel", fostă catedrală a Brăilei, preoții au distribuit 90 de ghiozdane pline cu rechizite pentru tot atâția copii din mai multe parohii brăileneînvecinate. Cei mici au primit cu mare bucurie și entuziasm darurile, mulțumindu-le celor care au oferit sprijin, în numele Mântuitorului Iisus Hristos.
Până luni, 5 septembrie, alte și alte parohii din cadrul Eparhiei Dunării de Jos le-au urmat exemplul, astfel că, în prima zi de școală, mii de copii din județele Brăila și Galați au avut un ghiozdănel nou, plin cu caiete, pe care să-l arate colegilor.
"Acest ajutor acordat, în fiecare an, la Dunărea de Jos, este de un real folos elevilor cu o situație materială precară", a mai precizat pr. Rareș Bucur.