Peste 3000 de imigranţi au debarcat în weekend în Europa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 3000 de imigranţi au debarcat în weekend în Europa

Garda de Coastă din Italia a salvat în ultimele ore 3.480 de imigranţi în cursul a 15 operaţiuni la care au participat nave italiene şi din alte ţări, informează Agerpres. Imigranţii călătoreau la bordul a nouă ambarcaţiuni şi a şase bărci pneumatice, la circa 45 de mile marine de coasta Libiei. Garda de Coastă din Italia a precizat că a primit apeluri de tip S.O.S. prin intermediul unui telefon prin satelit. La operaţiunile de salvare, coordonate de Centrul Naţional de Salvare a Gărzii de Coastă din Roma, aflat sub comanda Ministerului Transporturilor din Italia, au participat mai multe vase, inclusiv unităţi ale marinei militare.
Circa o jumătate de milion de refugiaţi s-au strâns pe ţărmurile Libiei în încercarea de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa, la bordul unor bărci improvizate de tipul celor care s-au scufundat în ultimele luni şi în care şi-au găsit sfârşitul mii de imigranţi. „Există semnale că între 450.000 şi 500.000 de imigranţi în Libia aşteaptă la graniţă", a declarat Nick Cooke-Priest, căpitanul navei de război britanice HMS Bulwark, staţionată în largul coastei libiene şi care contribuie la operaţiunile de salvare din Marea Mediterană.
Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, care a vizitat recent Bulwark, a lansat un apel ţărilor europene să ofere ajutor, în condiţiile în care, a spus el, Italia şi Marea Britanie s-au implicat cel mai mult în operaţiunile de salvare.
Întrebat despre cei circa 500.000 de imigranţi care se pregătesc să se urce la bordul unor ambarcaţiuni nesigure în Libia pentru a ajunge în Europa, Fallon a spus că această situaţie trebuie soluţionată cât mai rapid.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro