Peste 300 de şoferi arşi la buzunare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 300 de şoferi arşi la buzunare

Şoferii brăileni care au gonit pe şosele, în acest week-end, fără a ţine cont de legislaţia rutieră, au intrat în colimatorul oamenilor legii. Poliţiştii au continuat "vânătoarea" de şoferi teribilişti, 329 de sancţiuni fiind aplicate numai celor care au depăşit viteza legală şi care au urcat băuţi la volan sau au efectuat depăşiri neregulamentare. Cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei şi Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, din 15 august, dar şi de Zilele Municipiului, sute de poliţişti au fost în stradă. Deşi nu au fost înregistrate evenimente negative majore, în aceste zile, poliţiştii au constatat 37 de infracţiuni şi au dat amenzi usturătoare scandalagiilor şi conducătorilor auto certaţi cu legea.
În intervalul 15-17 august, pe lângă echipajele de serviciu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a mărit efectivul şi a luat astfel o serie de măsuri suplimentare pentru menţinerea climatului de ordine şi linişte publică, asigurarea fluenţei circulaţiei rutiere şi preîntâmpinarea oricăror evenimente negative.

Şoferi transformaţi în pietoni

"Cei peste 150 de poliţişti aflaţi în stradă, zilnic, au constatat, în această perioadă, 37 de infracţiuni, dintre care 9 în flagrant delict. Dintre acestea, 4 au fost la regimul circulaţiei rutiere (una fiind pentru conducere fără permis), 27 au fost de natură judiciară (fapte cu violenţă), 4 de natură economico-financiară şi două infracţiuni de altă natură. Poliţiştii au aplicat 481 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 152.020 de lei, şi au ridicat în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 3.637 de lei", a precizat inspector principal Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Polţiştii au intervenit şi au dat 107 amenzi pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, prevăzute de Legea 61/1991, 16 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990, pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 29 pentru încălcarea altor acte normative. Cele mai multe sancţiuni, 329, au fost aplicate de poliţişti pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, 9 dintre acestea fiind pentru conducere sub influenţa alcoolului, 186 pentru depăşirea vitezei legale, 14 pentru depăşiri neregulamentare şi 120 pentru alte abateri. Totodată, au fost reţinute 12 permise de conducere, dintre care 3 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi 5 pentru viteză excesivă, fiind retrase 5 certificate de înmatriculare.
Manifestările prilejuite de minivacanţa de Ziua Marinei şi sărbătoarea religioasă "Adormirea Maicii Domnului" s-au desfăşurat în condiţii normale, fără a fi înregistrate evenimente grave. Poliţia brăileană a avut în stradă, zilnic, 156 de poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, precum şi de la alte formaţiuni, cu peste 60 de autospeciale, pentru a preveni şi combate faptele ilegale şi pentru descurajarea indivizilor certaţi cu legea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro