Primăria comunei Vădeni vrea să asfalteze Drumul Comunal 5, între localităţile Pietroiu şi Baldovineşti, pe o distanţă de aproape 2 kilometri, lucrare pentru care este dispusă să plătească maxim 204.700 euro. În plus, la contract sunt prinse şi lucrări de întreţinere curentă şi periodică a străzilor din Pietroiu şi Baldovineşti, pentru care valoarea estimată este de circa 225.000 euro. Pentru atribuirea contractului cu o valoare totală de aproape 1,9 milioane de lei (circa 430.000 euro), Unitatea Administrativ Teritorială Vădeni a lansat în SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice) procedura de achiziţie publică de tip "cerere de oferte".
Potenţialii ofertanţi trebuie să constituie o garanţie de participare în cuantum de 18.000 lei pentru primul lot privind asfaltarea drumului comunal şi de 19.900 lei pentru cel de-al doilea, privind întreţinerea a străzilor din localităţile Pietroiu şi Baldovineşti. Garanţia de bună execuţie va fi de 10% din valoarea fără TVA a fiecărui contract de lucrări ce urmează a fi încheiat. În ce priveşte capacitatea economică şi financiară, ofertanţii trebuie să depună declaraţia privind media cifrei de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului, realizată în ultimii 3 ani. De asemenea, fiecare participant trebuie să facă dovada că are depozite bancare, linii de credit (aprobate şi neconsumate), sau alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza un cashflow de execuţie a lucrărilor pentru o sumă de minim 900.000 lei - pentru lotul 1 şi minim 995.000 lei - pentru lotul 2, pentru o perioadă de 60 zile. Criteriul de atribuire a contractului pe fiecare lot este "Oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic" cu menţiunea că 40% din punctaj vine pe componenta ofertei financiare, 30% pe parte de termen de execuţie, şi 30% pentru perioada de garanţie acordată lucrării. Data limită de depunere a ofertelor în SEAP este luni 21 mai, ora 15.00, în timp ce termenul limită de evaluare a ofertelor expiră joi, 31 mai, ora 18.00.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.