Mergi la conţinutul principal

Peste 200 milioane euro disponibili pentru dezvoltarea rurala

Dupa lansarea in prima jumatate a acestui an a primelor masuri de sprijin financiar acordate agricultorilor in cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR), precum si a schemelor de ajutor aferente acestora, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a anuntat lansarea a inca doua astfel de masuri. Concret, in perioada 18 septembrie - 30 octombrie este deschisa prima sesiune de cereri de proiecte pentru Masura 3.1.2. - "Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de micro-intreprinderi" si Masura 3.1.3. - "Incurajarea activitatilor turistice", pentru acordarea fondurilor nerambursabile pentru dezvoltarea rurala. Fondurile disponibile pentru cele doua masuri se ridica la circa 200 milioane euro. Astfel, pentru Masura 3.1.2. fondurile alocate sint in cuantum de 95,85 milioane euro, iar pentru cea de a doua masura fondurile disponibile se ridica la 108,84 milioane euro. De mentionat este ca in ambele cazuri suma maxima pe proiect este de 200.000 euro. Depunerea proiectelor se va face la sediile agentiilor teritoriale, solicitantul finantarii fiind obligat sa indeplineasca cerintele de conformitate si eligibilitate stabilite prin Ghidul Solicitantului. Detalii suplimentare pot fi obtinute pe pagina de web a APDRP (www.apdrp.ro) precum si la sediile oficiilor judetele ale agentiei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro