Intr-o scrisoare trimisa reprezentantilor UNICEF, protestatarii au acuzat ca aceasta institutie "nu a facut nimic pentru a opri masacrarea copiilor palestinieni din Gaza".
"Copiii iordanieni condamna tacerea comunitatii internationale fata de crimele din Gaza", potrivit scrisorii redactate de Asociatia Femeilor din Iordania care a participat la protest.
"Protejarea copiilor si a femeilor din lume intra in atributiile UNICEF, dar aceasta nu a actionat in Gaza", potrivit scrisorii protestatarilor care cer Consiliului de Securitate al ONU sa "opreasca masacrul" din Fisia Gaza.
Potrivit serviciilor palestiniene de urgenta, cel putin 763 de palestinieni, dintre care cel putin 220 de copii si 86 de femei au fost ucisi si peste 3.100 raniti in urma declansarii, la 27 decembrie, a operatiunilor israeliene din Fisia Gaza.
Directorul regional UNICEF, Sigrid Kaag a declarat, luni, la Amman, ca actuala "criza umanitara cauzata de violentele din prezent din Gaza afecteaza in primul rind femeile si copiii".
"In prezent, tinerii din Gaza sint nu numai privati de drepturile omului, de care ar trebui sa beneficieze orice persoana, dar le sint refuzate de asemenea drepturile copiilor", a mentionat oficialul.