Sindicatul Învăţământ Brăila (SIB) a asigurat şi în acest an vacanţe accesibile cadrelor didactice brăilene. Până acum, liderul SIB, Valeriu Partene, a reuşit să trimită în concediu peste 1.200 de profesori. Anul acesta, Ministerul Muncii a dat aproximativ 300 de bilete de odihnă, subvenţionate 50%. De data aceasta, biletele de odihnă de la Ministerul Muncii au fost mai puţine decât anul trecut, când s-au primit 400 de tichete. "Am reuşit să răspundem afirmativ tuturor celor care au depus cereri la noi. Am onorat peste 1.200 de cereri de petrecere a vacanţei. Pentru noi şi anul acesta s-au dat bilete de odihnă de la Ministerul Muncii, subvenţionate 50%. Ei bine, numărul biletelor pe care le-am primit de la Minister a fost însă extrem de mic. Aproximativ 300 de bilete pentru 6.000 şi ceva de oameni. Dar totul este bine pentru că am reuşit să rezolvăm toate cererile", ne-a spus preşedintele SIB, Valeriu Partene.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.