* la data de 4 martie, poliţiştii au continuat controalele pentru prevenirea răspândirii Covid – 19 şi au aplicat 58 de sancţiuni în valoare totală de 26.000 de lei
Continuă amenzile pe linie Covid – 19. La data de 4 martie, poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi şi poliţişti locali, alături de celelalte instituții cu atribuții de control au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei. Au fost desfăşurate 16 acțiuni punctuale în marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţe și târguri, mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI și care asigură transportul angajaților la locul de muncă. „În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 25 societăți comerciale, au legitimat 1.100 de persoane și au controlat 190 de vehicule. Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de 26.000 lei”, au transmis poliţiştii brăileni.
Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 15 persoane, dintre care 1 șofer și 14 pasageri, valoarea amenzilor fiind de 1.500 lei.
Totodată, 15 persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței în intervalul orar 23.00-05.00 au fost sancționate cu amenzi în valoare totală de 10.500 de lei.
Aceste activități vor fi desfășurate și în perioada următoare, pe raza întregului județ.