• cum au scăzut temperaturile, cum a crescut și adresabilitatea la medicii de familie din cauza răcelilor de sezon, dar și a pneumoniilor • conform DSP Brăila, la început de sezon rece, au fost înregistrate 104 cazuri de IACRS și 36 de pneumonii, în ambele cazuri fiind și pacienți cu forme mai severe care au necesitat internarea • partea bună este că la Brăila, dar și în mai multe județe, campania de vaccinare antigripală a început deja, chiar mai devreme față de alți ani
Sezonul rece și-a pus deja amprenta la Brăila. În numai o săptămână, medicii au avut peste 100 de pacienți cu infecții acute ale căilor respiratorii (IACRS) și pneumonii, unele care au necesitat chiar și spitalizarea. Mai exact, în săptămâna 03 octombrie – 09 octombrie 2022, la Brăila, au fost înregistrate 104 cazuri de IACRS, cele mai multe din grupele de vârstă 2-4 ani, unde au fost raportați 43 de pacienți și 5-14 ani, unde au fost înregistrate 31 de astfel de diagnostice. Tot în această perioadă au fost și cinci cazuri care au necesitat internarea din cauza infecțiilor acute ale căilor respiratorii, conform datelor puse la dispoziție de către DSP Brăila. Este vorba, mai exact, despre un pacient din categoria de vârstă 2-4 ani, doi din categoria de vârstă 15-49 de ani și alți doi din categoria de vârstă 50-64 de ani.
Totodată, în prima săptămână din octombrie, au mai trecut pragul cabinetelor medicale din Brăila și 36 de pacienți depistați cu pneumonii, cele mai multe cazuri fiind înregistrate la grupele de vârstă 2-4 ani și 5-14 ani. Totuși, au fost afectate toate grupele de vârstă, chiar și copiii sub 1 an, la această categorie fiind raportate patru cazuri de pneumonii. În ceea ce privește spitalizările, în același interval de timp, medicii brăileni au decis internarea a 12 pacienți cu pneumonii, cei mai mulți bolnavi având peste 65 de ani.
Veste bună este că, în același interval de referință, la Brăila nu s-a înregistrat niciun caz de gripă. Nici în ceea ce privește vaccinurile antigripale, nu trebuie să ne facem griji deocamdată, pentru că deja există aceste seruri în cabinetele medicilor de familie, dar în stocul DSP Brăila. După cum știți deja, luna trecută, 34.781 de doze de vaccin, distribuit gratuit de Ministerul Sănătății, au ajuns în stocul Direcției de Sănătate Publică Brăila, în două tranșe. La scurt timp, serul a fost direcționat către medicii de familie, pentru inocularea persoanelor vulnerabile. Vorbim de pacienții cu afecțiuni cronice, persoanele care au peste 65 de ani, gravidele, copiii și bătrânii din centrele de ocrotire, precum și personalul medical sau personalul de îngrijire, care lucrează în aceste centre. Și cum stocurile DSP-urilor au fost aprovizionate, anul acesta, mult mai devreme față de alți ani și campania de vaccinare antigripală a debutat înainte de 1 octombrie, o premieră la nivel național, în ultimii 10 ani.
Reamintim că pentru sezonul rece 2022-2023, Ministerul Sănătății a achiziționat 1,5 milioane de doze de vaccin antigripal tetravalent. Livrarea către direcțiile de sănătate publică a început la jumătatea lunii septembrie, când au fost distribuite, într-o primă etapă, 500.000 de doze.