Mergi la conţinutul principal
La bine și la greu, alături de semeni

Peste 100 de nevoiași ajutați în Săptămâna Luminată

* zeci de familii din comunele Viziru și Berteștii de Jos au primit pachete cu alimente distribuite de preoți și de voluntari

 

 

Nu mai puțin de 62 de săteni din Parohia Viziru de Jos, județul Brăila, inclusiv bătrâni și copii, au fost ajutați în Săptămâna Luminată, în cadrul proiectului bisericesc „Împreună de Sfintele Paști”.

„Marți, în Săptămâna Luminată, Parohia Viziru de Jos a dăruit familiilor nevoiașe și vârstnicilor din comunitatea parohială pachete cu alimente neperisabile și alte daruri de suflet. Tradiționalele daruri pascale - inclusiv cozonac și ouă roșii, dar și iconițe și cărți de zidire sufletească - au ajuns la 62 de persoane, copii și bătrâni din 20 de familii cu posibilități materiale reduse. Credincioșii au primit cu mare bucurie ajutorul oferit, mulțumind Lui Dumnezeu pentru lucrarea semenilor lor”, ne-a precizat părintele Rareș Bucur, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Dragostea față de aproapele și solidaritatea umană au fost, de asemenea, prezente, tot în Săptămâna Luminată, într-o altă localitate brăileană, și anume Berteștii de Jos. Astfel, în zilele de 20 și 21 aprilie 2020, după oficierea Sfintei Liturghii - la îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos - preotul paroh al Parohiei Berteștii de Jos, împreună cu câțiva voluntari din localitate „au prelungit bucuria de la Altarul Lui Hristos la ,,altarul” din inima aproapelui”, în cadrul programului ,,Nimeni nu este singur de Sfintele Paști”.

În două zile, 53 de persoane cu posibilități materiale reduse din localitate - majoritatea bătrâni și copii - au primit, pe lângă sprijinul duhovnicesc, și ajutor material care a constat în alimente neperisabile, îmbrăcăminte, încălțăminte, dulciuri, cărți de zidire sufletească și obiecte de colportaj bisericesc. Activitatea filantropică a fost posibilă prin contribuția Parohiei Berteștii de Jos și a unor oameni de bine, din localitate, care au făcut donații. 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro