108 cazuri de noi de coronavirus au fost raportate duminică în China, în creștere față de zilele anterioare. Este cel mai mare număr raportat în ultimele șase săptămâni, potrivit Mediafax.
98 dintre cazurile noi sunt cetățeni care vin din afara țării, a anunțat Comisia Națională de Sănătate.
Orașele chineze de la granița cu Rusia au anunțat că vor întări controalele la frontieră. Unele dintre ele au decis chiar să dubleze perioada de carantină la 28 de zile pentru cei care vin din afara țării.
Numărul total de cazuri raportate de China este de 82.160, cu 3.341 de decese.