Peste 100 de amenzi pentru scandalagii aplicate de jandarmi în luna iunie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Peste 100 de amenzi pentru scandalagii aplicate de jandarmi în luna iunie

• pe parcursul lunii Iunie, jandarmii au aplicat 115 sancțiuni contravenționale în valoare de 45.350 lei • 106 amenzi au fost aplicate conform Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice

 

În luna iunie, jandarmii au intervenit la peste 100 de conflicte, în urma cărora s-a tulburat liniștea publică. Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, în perioada 1-30 Iunie, jandarmii au aplicat 115 sancțiuni contravenționale în valoare de 45.350 lei.

Din totalul sancțiunilor, cele mai multe, respectiv 106 amenzi, au fost aplicate conform Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. ”Alte patru amenzi au fost aplicate conform Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun; două amenzi au fost aplicate conform Ordonanţei de urgenţă nr.55/2002 privind regimul de deţinere al câinilor periculoşi sau agresivi; trei amenzi au fost aplicate pentru alte acte normative, respectiv proferarea de injurii în spațiul public, solicitarea intervenției la fața locului, fără motiv întemeiat, consumul de băuturi alcoolice în spațiul public, participarea la scandal în locuri publice și tulburarea liniștii locatarilor”, au precizat reprezentanții Jandarmeriei Brăila.

Principalele obiective ale Jandarmeriei Brăila sunt creșterea gradului de siguranță a cetățenilor precum și asigurarea ordinii și liniștii publice.

În cursul lunii Iunie, personalul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila a participat în colaborarea cu alte instituții la 14 acțiuni și campanii de prevenire a faptelor antisociale, a consumului de substanțe interzise și a băuturilor alcoolice. Este vorba despre acțiuni în cadrul Campaniei ”Lecții de viață”, realizată în colaborare cu Serviciul Județean Anticorupție Brăila și Penitenciarul Brăila la Biblioteca Județeană Brăila; Campania de prevenire stradală în colaborare cu Casa de Ajutor Reciproc Brăila și cu Inspectoratul de Poliție Județean Brăila; Campania de prevenire realizată independent în Stațiunea balneoclimaterică Lacul Sărat.

De asemenea, alte 11 acțiuni stradale au fost realizate în colaborare cu Inspectoratul de Poliție Județean Brăila și Centrul de prevenire, evaluare și consiliere antidrog Brăila.

Jandarmii reamintesc cetățenilor faptul că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivele de ordine publică sau prin apelarea numărul unic de urgență 112.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro