Pesediştii brăileni sunt sado-masochişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pesediştii brăileni sunt sado-masochişti

Puţină lume îşi mai aduce aminte că vajnicul pesedist de astăzi, Liviu Dragnea, a fost extrem de apropiat de Traian Băsescu, în anii 1996-2000, când ambii erau în PD. Între timp, Dragnea s-a dus la PSD, ajungând, hăt-hăt, până pe culmile Guvernului. În plus, în PSD, Liviu Dragnea a fost ani de zile mâna dreaptă a lui Victor Ponta, pe care, e adevărat, l-a consiliat extrem de prost în campania electorală pentru prezidenţiale, din 2014, pierdută lamentabil în faţa lui Klaus Iohannis.
După cum bine ştiţi, Liviu Dragnea a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare (şi un termen de încercare de trei ani) în „Dosarul Referendumului". Nu mai reiau şirul matrapazlâcurilor făcute de Dragnea & co., căci povestea a fost mediatizată excesiv săptămâna trecută. Dincolo de măgăriile electorale mai mici sau mai mari făcute de Dragnea, el cred că va rămâne în istorie prin faptul că a reuşit să scoată la vot şi morţii din morminte, pentru a face cvorumul care să îl demită pe Traian Băsescu, la referendumul din iunie 2012. Evident, dacă lucrurile vor sta aşa, Liviu Dragnea va deveni subiect de băşcălie peste 15-20 de ani, în cărţile de istorie politică.
Până atunci, însă, Liviu Dragnea se agaţă cu disperare de orice şansă care îi poate permite să rămână în viaţa publică. Să fie şi el ceva acolo, dregător, paharnic, nu contează, important e să rămână în joc. De exemplu, după ce a aflat că a fost condamnat, Liviu Dragnea a mobilizat filialele PSD din ţară să sară pentru a-l susţine public. Pesediştii din toată ţara au scris comunicate de presă prin care îşi arătau „dezaprobarea" faţă de hotărârea luată de judecători în cazul lui Liviu Dragnea. „Având în vedere toate acestea PSD Brăila consideră că, prin cazul «Liviu Dragnea» se poate genera o schimbare totală de paradigmă în ceea ce priveşte manifestările democratice, cu toate consecinţele absurde ce decurg din aceasta", se arată în cufureala publică semnată de PSD Brăila.
Băăă, dar scurtă memorie mai au pesediştii din Brăila, mi-am zis eu. Adică, vreţi să îmi spuneţi că pesediştii din Brăila, din judeţ, de la sate şi comune îl susţin pe Liviu Dragnea, cel care a promis că va aloca bani de la Guvern pentru localităţile sărace din Brăila şi ulterior a tras ţeapă? Da, este vorba despre unul şi acelaşi Dragnea care promitea investiţii pentru comunele amărâte din Brăila (care sunt cu duiumul), iar a doua zi după vizitele oficiale din oraşul nostru se făcea că plouă. Mai exact, primarii au făcut proiecte, s-au pus pe treabă constructorii, ca acu să afle că "poate" la rectificare se vor da banii promişi. Iată cum pesediştii brăileni adoră practicile sado-maso, căci dacă unul îţi trage un şut între picioare şi tu apoi îi întorci fundul, se cheamă că îţi cam place tare şi cu forţă, ca să zic aşa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro