• înmulţirea pontoanelor din zona falezei restrânge tot mai mult porţiunea de mal accesibilă “undiţarilor” brăileni • asta în contextul în care braconajul intensiv ameninţă să lase fluviul fără peşte • conform Ordinului de Prohibiţie pe 2020 care urmează să fie publicat în Monitorul Oficial, pe data de 4 aprilie intră în vigoare măsura de prohibiţie în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile • chiar dacă ordinul nu a fost publicat oficial, pe sectorul Dunării este deja prohibiţie la ştiucă până pe 15 martie inclusiv
Chiar dacă iarna călduroasă din acest an nu a oferit posibilitatea pescarilor să se bucure de pescuitul la copcă, totuşi mulţi brăileni au profitat de zilele primăvăratice şi au ieşit la o partidă de pescuit pe malul Dunării.
Cei mai mulţi dintre pescarii “amatori” care-şi petrec ziua întreagă pe malul apei pentru o saramură se plâng că peşti nu prea mai sunt, din cauza braconajului intensiv, fiind dezamăgiţi şi de faptul că malul fluviului le este din ce în ce mai puţin disponibil. Asta deoarece, după cum se poate observa, de la an la an apar noi pontoane pe malul falezei, care sufocă spaţiul de agrement. Un astfel de ponton a apărut, recent, în zona trecerii bac spre IMB, acolo unde se adună de obicei zeci de brăileni amatori de pescuit, în special vârstnici. Accesul liber al acestora către malul Dunării a fost, astfel, vizibil afectat.
Ocuparea agresivă a malurilor de astfel de amenajări “private” este deranjantă inclusiv de sărbători precum Boboteaza sau Zilele Marinei, când desfăşurarea evenimentelor nu poate fi urmărită cum trebuie de cei de pe faleză, din cauza numeroaselor pontoane.
La capitolul braconaj, Brăila ocupă un loc fruntaş, voltajul rămânând în topul preferinţelor braconierilor. După cum se ştie, electrocutarea are efecte dezastroase nu numai pentru populaţiile de peşti ci pentru întreg ecosistemul acvatic. Astfel, folosirea unor metode neortodoxe cum ar fi curentul electric, plasele de adâncime şi cele de tip monofilament, cât şi a altor tehnici de pescuit ilegale transformă o partidă de pescuit bine pusă la punct într-o simplă ieşire în sânul naturii.
Toate aceste neajunsuri sunt cu atât mai deranjante cu cât numărul brăilenilor amatori de o partidă de pescuit la Dunăre este tot mai mare în ultimii ani. După cum ne-a informat Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA) pentru Brăila, în anul 2019 a fost emis un număr de 9.261 permise de pescuit în scop sportiv/recreativ. Pentru anul 2020, ANPA a început să emită permise de pescuit şi de la 1 ianuarie, iar până la această dată au fost deja date 6.048 de documente pentru pescuitul recreativ pe Dunăre şi braţele sale şi apele necontractate, în judeţul Brăila.
A mai rămas puţin timp pentru pescuitul recreativ, aproximativ 30 de zile, până când pescarii îşi vor pune undiţele-n cui pentru perioada prohibiţiei. ANPA ne-a informat că Ordinul de Prohibiţie pentru anul 2020 privind zonele şi perioadele de prohibiţie a fost trimis deja spre publicare la Monitorul Oficial. Potrivit respectivului document, pe data de 4 aprilie ar urma să intre în vigoare măsura de prohibiţie în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile.
Pe sectorul de Dunăre, pentru ştiucă s-au luat măsuri de prohibiţie până pe 15 martie, inclusiv.