Permise auto şi certificate de înmatriculare mai scumpe | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Permise auto şi certificate de înmatriculare mai scumpe

Taxa pentru preschimbarea permisului auto va fi de 68 lei, faţă de 50 lei cât era până acum, iar certificatul de înmatriculare va costa 37 lei, faţă de 30 lei. Astfel, pentru a-şi ridica permisul, brăilenii vor da cu 18 lei mai mult, iar taxa de ridicare a certificatului de înmatriculare creşte cu 7 lei. După cum ne-a precizat şeful Serviciului public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor, subcomisar Popescu Daniel, persoanele care au plătit deja aceste taxe, dar care vor merge după data de 20 să ridice documentele, vor trebui să achite diferenţa de bani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro