• brăilenii sunt invitaţi pe 18 octombrie la un itinerar ghidat, iniţiat de prof. Mihaela Roşu • evenimentul are drept obiectiv promovarea valorilor culturale locale şi a spiritului de toleranţă interetnică
De ziua scriitorului Mihail Sebastian (Joseph Hechter), pentru al doilea an consecutiv, elevii liceului care-i poartă numele vor participa la un itinerar ghidat iniţiat de Mihaela Roşu, profesor de geografie şi ghid de turism.
Evenimentul, organizat sub genericul “Prezenţe brăilene la Dunărea Brăilei”, se va desfăşura în ziua de 18 octombrie 2019, în intervalul orar 13.00-14.30, cu punct de întâlnire strada Mihail Sebastian colţ cu strada Mihai Eminescu. Având drept obiectiv “promovarea valorilor culturale locale şi a spiritului de toleranţă interetnică, precum şi aducerea informaţiei mai aproape de comunitatea brăileană” , itinerariul tematic ghidat a fost pus la punct cu sprijinul directorului de la “Mihail Sebastian”, Gheorghiţa Rusu, şi a colegilor profesori Alina Creţu (engleză), Georgiana Ichim (franceză) şi Georgeta Enache (istorie). Evenimentul s-a bucurat, de asemenea, de sprijinul Comunităţii Evreieşti, al brăilencei Nadia Ustinescu, “care şi-a exprimat bucuria de a aduce în lumina prezentului povestea, valorile şi simbolurile unei minorităţi atât de încercate de-a lungul timpului”. Prof. Mihaela Roşu ne-a precizat: “Activitatea a fost concepută ca un itinerar cultural tematic, desfăşurat în cartierul evreiesc al copilăriei scriitorului Mihail Sebastian. Cu tot atâtea opriri şi explicaţii la obiectivele marcante de pe scurtul traseu, nu doar pentru viaţa scriitorului ci şi pentru întreaga comunitate evreiască. Elevii vor interacţiona spontan cu trecătorii, vor da replici din piesele scriitorului evreu, vor împărţi zâmbete şi citate din opera acestuia; vor face apel la memoria colectivă”.
Itinerariul de-a lungul “uliţelor ovreieşti” include şi o vizită la Templul Coral, cu acces în interior. Potrivit organizatorilor, el răspunde unei necesităţi din ce în ce mai stringente, ca învăţarea să fie realizată sub forma unei experienţe de tip “outdoor”, care să corespundă calitativ curiozităţii copiilor, mai ales a elevilor de liceu.
Participanţii la eveniment vor afla informaţii interesante despre primii evrei statorniciţi la Brăila şi prima sinagogă din oraş, despre negustorimea evreiască şi industriaşii bogaţi ai epocii, despre intelectualii secolului trecut; despre destinul tragic al scriitorului Mihail Sebastian (Joseph Hechter, născut pe 18 octombrie 1907) şi despre adolescenţa sa legată invariabil de Liceul “Nicolae Bălcescu” (actual CNNB), despre zbuciumul său interior şi moartea sa violentă, prea devreme survenită datorită unui bizar accident, despre amiciţia sa cu Eugen Schileru. Toate acestea, precizează prof. Roşu, sunt relatate sub formă de poveste brodată generos cu detalii din “Jurnalul” său sau din “De două mii de ani”.
“Invităm brăilenii, trecători grăbiţi sau hoinari în căutare de poveşti, împovăraţi sau nu de cotidianul gri, să se alăture profesorilor şi elevilor Liceului Teoretic “Mihail Sebastian” într-un inedit periplu pe uliţele “oraşului cu salcâmi”. De fapt, îi invităm să afle “ce”, “cine” şi mai ales, “cum” se întâmplau lucrurile odată pe “uliţele ovreieşti”. Este modul nostru de a ne implica activ în comunitate”, a mai spus iniţiatorul evenimentului.
“Copiii sunt mereu copii, adolescenţii sunt mereu adolescenţi şi orice şcoală le-am face tot prea ţeapănă ar fi, căci am face-o pe măsura noastră, a oamenilor mari, nu pe măsura lor, prea delicată, prea plină de nuanţe, prea suavă” (Mihail Sebastian: “O tragedie inevitabilă: liceul”, Rampa, 1935).