Perioada de tras la „gioale” s-a încheiat. Cum s-au împrietenit europarlamentarii Dan Nica și Mihai Tudose | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Perioada de tras la „gioale” s-a încheiat. Cum s-au împrietenit europarlamentarii Dan Nica și Mihai Tudose

* o explicație în privința proiectelor comune puse în scenă în ultima perioadă de autoritățile locale din Brăila și Galați a venit, recent, chiar din partea europarlamentarului Dan Nica * invitat la conferința județeană de alegeri a PSD Brăila, de la finele lunii trecute, eurodeputatul gălățean a povestit cum s-a împrietenit cu Mihai Tudose și cum cei doi au căzut de acord că pentru dezvoltarea zonei de Sud-Est este nevoie de colaborare și susținere reciprocă * la momentul respectiv, Nica i-a asigurat de toată susținerea sa pe liderii administrației brăilene și totodată noii șefi ai PSD Brăila, primarul Marian Dragomir și președintele Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac

 

 


 

Securea războiului dintre autoritățile brăilene și gălățene pare să fi fost îngropată complet iar acest lucru se vede tot mai clar din faptul că în ultima perioadă liderii administrațiilor din cele două județe și municipii vecine au ieșit ”la rampă” cu o serie de proiecte comune de infrastructură. Tocmai despre începuturile acestei prietenii a vorbit, recent, europarlamentarul gălățean Dan Nica, invitat în cadrul Conferinței Județene de alegeri a PSD Brăila, ce a avut loc la finele lunii trecute, pe 27 ianuarie, când președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a fost ales șef al organizației județene a social-democraților.

Aflat în fața PSD-iștilor delegați la acea întrunire, Nica a ținut să le povestească mai multe amănunte despre începuturile colaborării dintre Brăila și Galați, plecând de la un element cheie: prietenia sa cu europarlamentarul brăilean Mihai Tudose.

Trebuie să vă spun niște amănunte sau să vă dau niște explicații, pentru că dumneavoastră ați văzut că au fost niște modificări în ultima perioadă. Unii dintre dumneavoastră le știți mai bine, alții mai puțin. Dar ar trebui să știți și care este dedesubtul tuturor lucrurilor bune pe care le vedeți. Acum câțiva ani de zile, împreună cu Mihai Tudose am decis să schimbăm un pic modul în care acționăm, cele două județe, Brăila și Galați. Și am decis să transformăm conceptul de «nou PSD» într-o manieră în care să putem să facem câteva lucruri importante pentru cele două județe. Și am pornit de la o constatare. Situația economică, socială, nu ne place. Nu ne plăcea nici atunci, nu ne place nici acum, dar am pregătit ziua de mâine. Și am văzut că separat am încercat fiecare să facem proiecte. Nu ne-am coordonat întotdeauna foarte bine și atunci am decis că din momentul respectiv tot ceea ce înseamnă proiecte pentru Brăila să le susțină Galațiul, tot ce înseamnă proiecte ale Galațiului să le susțină Brăila. Și am început!”, a declarat Nica, încântat, la Brăila.

 

«Podul este meritul exclusiv al lui Mihai Tudose!»

Europarlamentarul gălățean nu s-a ferit să recunoască faptul că odată cu concretizarea tot mai evidentă a podului suspendat peste Dunăre a putut fi adusă în discuție și o asemenea strategie care vizează dezvoltarea zonei în continuare. Dan Nica a afirmat răspicat că în opinia sa acest mega-proiect investițional i se datorează în primul rând fostului premier al României, Mihai Tudose, care a semnat ordinul de începere al lucrărilor chiar înainte de a fi ”debarcat” din funcție de conducerea PSD de la vremea respectivă. Sursa citată a dorit să mai adauge și motivul pentru care prioritare au fost considerate proiectele privind îmbunătățirea infrastructurii din zona noastră, plecând de la ideea că altfel nu exista nicio șansă de a atrage investitori.

Podul este meritul exclusiv al lui Mihai Tudose! (…) Noi aici suferim de lipsa infrastructurii, nimeni nu vine să investească, nici la Galați, nici la Brăila, atât timp cât durează două zile, două nopți să traversezi de la Vest la Est să ajungi aici. Nimeni nu vine să investească aici atât timp cât drumul de la Otopeni, din aeroport, până la Brăila și Galați este considerat drum de risc maxim. Și vă spun asta pentru că ar fi trebuit să vină câțiva specialiști la Combinatul Siderurgic de la Galați, dar au refuzat pentru că asigurarea era prea mare, deoarece trebuiau să vină pe acest drum considerat de risc mult prea mare pentru ei. Și de aceea ne-am concentrat pe infrastructură. Iar aici trebuie să îi mulțumesc și lui Sorin Grindeanu (n.r. – vicepremier, ministrul Transporturilor), care să știți că este un ministru de cuvânt. Când ne-am întâlnit împreună cu Mihai și am stabilit ce facem, ce am spus, aia am făcut! Vreau să le mulțumesc în același timp și celor care a trebuit să pună toate lucrurile astea în practică: președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, lui Iulian Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, la care s-au adăugat președintele Consiliului Județean de la Ialomița, Marian (n.r. – Marian Pavel) Iliuță (n.r. – Vasile Iliuță) de la Călărași. Cu toții au intrat în această logică: dacă facem ceva, facem ceva să salvăm toată această zonă. Altfel, ne prăbușim și ne prăbușim cu toții!”, a mai povestit Nica.

Eurodeputatul a declarat că a analizat situația zonei noastre împreună cu Tudose și că împreună au stabilit că este nevoie de susținere reciprocă din partea celor două județe pentru a avea un impact pozitiv la nivel național.

Unde a intervenit elementul, să spunem, care a schimbat toată paradigma? Într-o manieră foarte simplă. Ne-am uitat ce trebuie pentru această zonă. Și pornind de la acest principiu că tot ceea ce se face în Brăila este și în beneficiul Galațiului și că tot ce se face în Galați este și în beneficiul Brăilei, am început. La infrastructură. Ce ne lipsește? Aeroport. Și am reușit să îi dăm drumul. Și vom avea aeroport, astfel încât toată această zonă să nu mai depindă de acest trafic și să nu ne mai simțim excluși din România. În partea de Vest a țării sunt aeroporturi din 50 în 50 de km. În această zonă a noastră trebuia să ne ducem, fie pe la Bacău, fie la Otopeni, ceea ce nu mai corespunde anilor în care ne aflăm acum. Și am mai decis ca toate drumurile care fac legătura Dobrogei cu restul țării, să le modernizăm. Și pe lângă Drumul Expres pe care vi l-a spus domnul ministru Sorin Grindeanu, cel care pleacă de la pod până la Focșani și cel care va fi la Buzău, se modernizează și drumul pe la Hanu Conachi, cu legătură până la Nănești, ca să poată să existe o legătură și un trafic pentru toată această zonă. Centura mare a Galațiului, care va uni punctul de trecere al frontierei de la Giurgiulești și defluirea dinspre Oancea, astfel încât să existe un trafic care să poată să se desfășoare normal. Acum tot traficul acesta trece prin oraș, prin Galați. Iar dumneavoastră de la Brăila trebuie să știți că din Centrul Brăilei până la aeroport, în funcție de trafic, o să faceți mult mai puțin decât facem din Centrul Galațiului până la aeroport. Pentru că o să mergeți pe Drumul Expres direct, vă duceți la aeroport, însă din Galați e mai complicat, trebuie să ocolești toată zona. Dar important este că avem un obiectiv pe care toată lumea îl dorea. Datele de trafic de la Otopeni arătau că numărul de pasageri din Brăila și Galați care iau avionul este extrem de mare. Și suntem ca potențial, aș spune, egali cu Iașiul. Deci am repus acest lucru pe hartă. Proiecte comune? Am decis împreună să facem Secția Clinică la Spitalul Județean din Brăila. De ce? Pentru că dacă spitalul din Brăila va deveni un spital bun, este un avantaj și al dumneavoastră, dar și al nostru”, a mai afirmat Dan Nica, declarându-se în același timp total nemulțumit de faptul că spitalul regional care ar fi trebuit să se construiască la Galați pe fonduri europene, a fost în cele din urmă scos de pe listă.

Mai trebuie punctat că la finalul intervenției sale, Nica i-a asigurat pe președintele Municipalei PSD, primarul Marian Dragomir și pe noul lider al organizației Județene a social-democraților, președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, de tot sprijinul său.

Iulian, Marian, succes! Și contați pe noi! Și pe mine, și pe Costel Fotea, și pe Ionuț Pucheanu. Așa cum și noi contăm pe voi. Pentru că dacă voi câștigați și noi câștigăm. Și câștigăm cu toții. Succes și să vă dea Dumnezeu sănătate!”, a conchis acesta.

Reamintim că între autoritățile din Brăila și Galați relațiile au fost cât se poate de tensionate mai ales după ce însuși Dan Nica a fost cel care pe vremea Guvernului Năstase a tras sfori ca o mie de hectare ale județului nostru să se transforme în cartierul Siret al gălățenilor. Între timp, iată că vremurile au calmat spiritele și rezultatele încep să se vadă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro