Pericole la tot pasul, pe Vadul Danubiului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pericole la tot pasul, pe Vadul Danubiului

* una dintre principalele căi de acces spre malul Dunării a ajuns plină de capcane, pe trotuare și carosabil

 

Chiar dacă nu este intens circulată, această stradă care coboară spre malul Dunării este riscantă pentru cine se încumetă să treacă pe aici. Iar asta de mult timp. Dar să vedem ce obstacole are de întâmpinat un trecător. Începând chiar din intersecţia cu Calea Călăraşilor, lângă bordură zace culcat la pământ, de ani de zile, un stâlp de electricitate. Spre sediul Poștei, o clădire gata să cadă este acum mascată de o plasă (semn că s-ar putea trece la consolidarea ei), iar la câţiva metri de sediul unei bănci fie dai de saci cu gunoaie, fie trebuie să ocoleşti gropile din trotuar, sau să te apleci sub crengile unor copaci. Gropi sunt şi pe carosabil, iar când te apropii de o terasă binecunoscută brăilenilor, alte obstacole: copaci plantaţi exact în mijlocul unui trotuar îngust şi 2-3 pubele scoase tot pe trotuar. Până să ocoleşti pe carosabil (unde, mereu, se circulă cu viteză), un real pericol, inclusiv pentru şoferi, se află un capac de canalizare care nu este bine fixat. Peste drum, o (dez)organizare de şantier s-a întins aiurea, dincolo de bordură, spre carosabilul presărat ici-colo cu gropi în piatra cubică. 

Dacă vrei să ocoleşti această stradă, spre a ajunge la Str. Împăratul Traian, firesc trebuie să mergi pe trotuarul străzii Faţa Portului. Riscant şi aici, deoarece odată trecând prin praful şi nisipul ce se scurge de pe Str. Pietrei (când plouă este noroi), dai de trotuarul făcut praf, cu denivelări de 2-3 palme şi gropile, resturile vegetale rămase de la un copac pus la pământ de o furtună; în zona unei subunităţi a Poliţiei de Frontieră. Ca la Brăila …

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro