• ieri, 23 noiembrie, pe o vreme critică, cu temperaturi reduse și ploaie, un cerșetor aflat în scaun cu rotile se deplasa printre mașini, în zona străzii 1 Decembrie 1918, la Piața Mare • era în jurul orei 11.00, iar un brăilean ne-a trimis fotografii, reclamând pericolul pe care îl reprezenta cerșetorul care se strecura printre mașini, iar la un moment dat a apărut din spatele unui autobuz care intra pe strada Griviței
Cerșetor care apela la mila șoferilor, în zona Piața Mare, mai exact pe strada 1 Decembrie 1918, intersecția cu strada Griviței, la semafor. Ieri, în jurul orei 11.00, conducătorii auto erau cu ochii în patru, asta pentru că, în traficul îngreunat de ploaie, trebuia să îl evite pe cerșetorul care, în scaunul cu rotile, se strecura printre mașini și venea la geamul autovehiculelor pentru a cere bani. Potrivit unui martor, care a surprins câteva fotografii în zonă, cerșetorul apela și la pietonii care așteptau la marcajul pietonal pentru a se angaja în traversarea străzii. După cum se arată în sesizarea transmisă redacției, cerșetorul a ieșit, la un moment dat, chiar prin spatele unui autobuz care vira pe strada Griviței, astfel că unii șoferi l-au observat în ultimul moment și au reușit cu greu să îl ferească. Cerșetorul din stradă, mai ales pe o astfel de vreme cum a fost ieri, când vizibilitatea era redusă din cauza ploii și a norilor, ar fi putut deveni victimă a vreunui accident.
Pentru a afla cum se procedează în astfel de situații, am solicitat informații la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, unde am transmis sesizarea și fotografia cu cerșetorul în cauză, însă după efectuarea unor verificări în zona menționată s-a constatat că cerșetorul în scaun cu rotile plecase. “Având în vedere fotografiile transmise, polițiștii din cadrul Biroului Rutier s-au deplasat atât în zona indicată cât și în împrejurimi, însă nu au identificat persoana în cauză. Aceste aspecte vor rămâne în atenția polițiștilor, iar în cazul depistării unor astfel de situații, vor fi luate măsurile legale ce se impun”, a transmis reprezentantul Biroului de Presă din cadrul IPJ Brăila.
Polițiștii locali au dat numeroase amenzi cerșetorilor
Potrivit datelor transmise de la Poliția Locală Brăila, de la începutul anului și până acum, polițiștii locali au aplicat 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.200 lei, persoanelor surprinse apelând în mod repetat la mila publicului, cu încălcarea prevederilor art.2, pct. 3 din Legea nr. 61/1991 R.
De asemenea, în evidența Poliției Locale Brăila se află 35 de persoane care practică în mod frecvent cerșetoria, și care, atunci când sunt surprinse apelând la mila publicului, sunt îndepărtate din zona respectivă.
Polițiștii sunt conștienți că cerșetorii care stau pe stradă, printre mașini, reprezintă un pericol, de aceea aceștia sunt îndepărtați de ficare dată când sunt depistați. Problema este că aceștia revin în anumite zone și continuă să cerșească, iar amenzile rămân de obicei neplătite.
Oricum, dimineața cerșetorii stau mai mult pe la semafoare, aspect observat frecvent de participanții la trafic, iar seara se mută la supermarketuri. Cetățenii sunt uneori revoltați că văd oameni la cerșit, însă de multe ori îi și ajută cu bani, mai ales dacă sunt copii sau bătrâni, spunând că sunt săraci și probabil cerșesc de nevoie.
Problema este că printre cerșetori sunt și unii, mai tineri sau mai bătrâni, care cer bani de o pâine, iar dacă nu primesc aruncă cu înjurături și vorbe grele, iar alții dacă obțin anumite sume de bani merg să își cumpere alcool sau anumite droguri.