* au fost verificate 71 de obiective asigurate cu pază, 75 de agenți de securitate, 2 stații de comercializare carburanți, 2 echipaje de intervenție privată * polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 28.700 lei * la Șuțești, o sală de jocuri de noroc nu a amenajat un ghișeu care să protejeze operatorul de atacuri manuale sau să asigure pază umană * altă sală de jocuri, din comuna Jirlău, nu a respectat cerințele minimale de securitate, nu avea seif pentru depozitarea valorilor monetare și nici sistem de alarmare la efracție și buton de panică
Săli de jocuri fără pază și sistem de alarmă în caz de efracție.
În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie, în intervalul orar 22:00 - 06:00, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică împreună cu reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila au acționat, pe raza județul Brăila, pe linia respectării prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor. În urma activităților desfășurate, au fost verificate 71 de obiective asigurate cu pază, 75 de agenți de securitate, 2 stații de comercializare carburanți, verificate 2 echipaje de intervenție privată și 2 alarmări. “Au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 16 conform prevederilor Legii 333/2003 (privind paza obiectivelor, bunurilor) și 7 conform H.G. nr. 301/2012, în valoare totală de 28.700 de lei”, au precizat polițiștii.
Pe raza comunei Șuțești, arată polițiștii, o sală de jocuri de noroc nu a amenajat un ghișeu care să protejeze operatorul de atacuri manuale sau să asigure pază umană pentru protecția acestuia. Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei conform prevederilor H.G. nr. 301/2012.
O societate comercială de pe raza municipiului nu a asigurat pază fizică pe timpul nopții, conform Analizei de Risc la securitate fizică, fiind sancționată cu amendă în valoare de 2.000 de lei conform prevederilor H.G. nr. 301/2012. “O societate tip sală de jocuri de noroc cu program non-stop, de pe raza comunei Jirlău, nu a respectat cerințele minimale de securitate, respectiv unitatea nu era dotată cu seif pentru depozitarea valorilor monetare, nu avea sistem de alarmare la efracție și buton de panică, fiind sancționată cu amendă în valoare de 2.000 de lei conform prevederilor H.G. nr. 301/2012. O societate de pe raza orașului Ianca, a instalat sisteme fără respectarea proiectului tehnic, fiind sancționată cu amendă în valoare de 2.000 de lei conform prevederilor H.G. nr. 301/2012”, au mai transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.
Pe raza județului Brăila au fost verificați mai mulți agenți de pază, unul dintre aceștia fiind găsit dormind, astfel că a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 300 de lei conform prevederilor Legii 333/2003.
În continuare, polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare.