Elevii şcolilor de stat din municipiu primesc burse, indiferent de tipul lor, şi în 2016. Consilierii locali prezenţi la şedinţa ordinară a Consiliului Local de la finalul săptămânii trecute, în număr de 25, au aprobat în unanimitate proiectul de hotărâre ce vizează numărul burselor şi valoarea acestora pentru 2016.
Astfel, din bugetul local al municipiului vor fi suportate 2.662 burse de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social. 1.291 de elevi vor primi în semestrul al II-lea al anului şcolar 2015 - 2016 sume lunare de la municipiu, astfel: 45 pentru performanţă, 677 burse de merit, 72 de studiu, 497 burse de ajutor social. Pentru semestrul I al anului şcolar 2016 - 2017, municipalitatea va acorda 1.371 de burse, mai multe cu 80 faţă de semestrul al II-lea al anului şcolar în curs. Acestea sunt distribuite astfel: 49 burse de performanţă, 692 de merit, 84 de studiu şi 543 burse de ajutor social. Numărul sumelor lunare pe care le vor primi elevii reprezintă limita maximă până la care acestea se pot acorda.
Valorile burselor pentru elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat finanţate din bugetul local al municipiului sunt: 60 lei/lună - bursa de performanţă, 50 lei/lună - bursa de merit, 45 lei/lună - bursa de studiu şi 40 lei/lună - bursa de ajutor social.
Elevii "de performanţă" ai semestrului al II-lea 2015 - 2016 provin de la Liceul cu Program Sportiv (17 copii), Liceul de Arte "Hariclea Darclee" (11), Colegiul Naţional "Gheorghe M. Murgoci" (6), Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu" (3), Liceul Teoretic "Nicolae Iorga" (2), Colegiul Naţional "Ana Aslan" (2), Liceul Tehnologic "Anghel Saligny" (2), Liceul Teoretic "Panait Cerna" (1) şi Liceul Tehnologic "Grigore Moisil" (1). Cele mai multe burse de merit merg la copiii din "Bălcescu" (69), "Murgoci" (60), "Hariclea Darclee" (60) şi "Fănuş Neagu" (60). Cele mai multe burse de studiu vor merge în unităţile şcolare "D. P. Perpessicius" (16), "Panait Istrati" (16) şi "Ion Băncilă" (10). La capitolul burse sociale, pe primul loc este Şcoala "Nedelcu Chercea" care va primi un număr de 45 astfel de sume lunare.