Perechea Hingis/Mirza a cucerit titlul la Australian Open, în proba de dublu feminin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Perechea Hingis/Mirza a cucerit titlul la Australian Open, în proba de dublu feminin

Martina Hingis (Elveţia) şi Sania Mirza (India) au cucerit, vineri, titlul la Australian Open, în proba de dublu feminin, după ce au trecut de perechea Andrea Hlavackova/Lucie Hradecka (Cehia), în finala de la Melbourne, scor 7-6(1), 6-3.

Cotate drept principalele favorite ale turneului la startul competiţiei, Hingis şi Mirza au cucerit împreună al treilea titlu de Mare Şlem, după ce în 2015 se impuseseră şi la Wimbledon şi US Open. Cele două au început să joace împreună din luna martie 2015, iar la finalul anului au fost desemnate cea mai bună echipă de dublu a anului.

Pentru Martina Hingis (35 de ani), acesta esta al 21-lea titlu de Mare Şlem cucerit în carieră (5 la simplu, 12 la dublu şi 4 la dublu-mixt).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro