Fosta soţie a lui Dan Adamescu, Carmen Palade, este cercetată într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat la 43 de milioane de ei. Chiar la această oră, poliţiştii fac percheziţii la ea acasă şi în alte 6 locații din Bucureşti.
Carmen Palade deținea mai multe societăți comerciale. Polițiștii o acuză atât pe ea cât și pe mai mulți colaboratori de delapidare și de evaziune fiscală.
"La data de 10 octombrie, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare şapte mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi evaziune fiscală", informează Biroul de presă al IGPR, citat de Agerpres.
Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite, în virtutea funcţiilor de conducere deţinute în cadrul unei societăţi comerciale având ca obiect principal de activitate "închirierea şi subînchirierea bunurilor proprii", ar fi încheiat mai multe contracte de management, respectiv de prestări servicii, prelungite sau modificate prin acte adiţionale succesive, cu alte societăţi comerciale controlate direct sau prin intermediari.
Potrivit sursei citate, în baza acestor contracte, s-ar fi efectuat plăţi cu consecinţa prejudicierii societăţii, prin delapidarea acesteia cu sumele plătite în baza facturilor fictive emise de firmele controlate. Plăţile efectuate ilegal în conturile acestora sunt de aproximativ 43.000.000 de lei.
De asemenea, persoane cu funcţii de conducere în cadrul societăţii prejudiciate sunt bănuite că şi-ar fi însuşit ilegal aproximativ 3.000.000 de lei, bani ridicaţi în numerar din casieria societăţii sau din cont, cu titlul de "avans spre decontare", dar nereturnaţi, precizează IGPR.
Verificările sunt continuate inclusiv în vederea determinării unui posibil prejudiciu adus bugetului statului, urmare a operaţiunilor economice fictive.
Persoanele implicate vor fi conduse, pentru audieri, la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice.