Percheziţii pentru prinderea samsarilor de animale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Percheziţii pentru prinderea samsarilor de animale

Percheziţii în Brăila la proprietarii de animale care au trimis bovine şi ovine, spre sacrificare, la abatoare din Buzău. Controalele au vizat în principal două abatoare din Buzău, însă verificările s-au extins şi în alte 5 judeţe, între care şi Brăila. Asta pentru că s-ar fi constatat revânzarea unor animale către abatoare în mod ilegal.
În perioada 14 - 17 octombrie, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliţiei (IGPR), 50 de poliţişti de investigare a fraudelor şi de ordine publică, împreună cu specialişti ai Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, au efectuat controale la 2 agenţi economici din judeţul Buzău care au ca obiect de activitate achiziţionarea, sacrificarea şi comercializarea cărnii rezultate din procesul de producţie (abatoare).
"Au fost verificate 2 abatoare autorizate pentru sacrificarea de bovine, ovine şi solipede (cai), 4 circumscripţii sanitar-veterinare, un incinerator aparţinând unuia dintre abatoarele verificate şi 35 exploataţii comerciale şi non-profesionale de bovine, din judeţul Buzău. Controalele au fost extinse în alte 5 judeţe, respectiv Brăila, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman, fiind verificate 193 de persoane fizice sau juridice, care au comercializat peste 1.600 de animale către cele două abatoare în ultimele 6 luni ale acestui an", se arată în comunicatul de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
Din primele cercetări a rezultat faptul că mai multe persoane ar fi cumpărat bovine de la alte persoane fizice, la preţuri modice, iar ulterior le-ar fi revândut către abatoare, la preţurile practicate de către acestea, fără a respecta legislaţia sanitar-veterinară. În urma deficienţelor constatate, a fost emisă ordonanţă de suspendare a activităţii pentru 45 zile pentru unul dintre abatoarele controlate.
În timpul controalelor efectuate au fost găsite animale neidentificate, animale vii prezente în exploataţii, în condiţiile în care acestea apăreau ca fiind deja sacrificate în abator. Organele de control au descoperit certificate sanitar-veterinare care atestau că abatoarele au recepţionat animale vii provenite din gospodării care nu au deţinut niciodată animale. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Buzău continuă cercetările faţă de administratorii societăţii, pentru infracţiunea de evaziune fiscală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro