Percheziţii la un braconier din comuna Frecăţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Percheziţii la un braconier din comuna Frecăţei

Urmare a investigaţiilor efectuate în teren, în ziua de vineri, 6 martie 2015, agenţi din cadrul Secţiei 2 de Poliţie Rurală Brăila au efectuat o percheziţie domiciliară în locuinţa suspectului Mircea T., în vârstă de 41 de ani, domicliat în comuna Frecăţei, informează Biroul de Presă al IPJ Brăila.
În urma percheziţiei domiciliare efectuate, poliţiştii au descoperit două scule de pescuit comercial (două setci), pe care Mircea T. le deţinea fără autorizaţie. Oamenii legii au ridicat uneltele de pescuit ilegale în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatului din Frecăţei i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "deţinere de scule de pescuit comercial fără autorizaţie", conform prevederilor OUG nr. 23/2008 republicată, privind pescuitul şi acvacultura. Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro