Patru localnici din Tufeşti, suspectaţi că ar face parte din rândul braconierilor, s-au trezit cu poliţiştii la uşă. Aceştia deţineau plase monofilament, prostovoale şi setci, pentru care nu aveau autorizaţii de deţinere. Toate uneltele pentru pescuit au fost confiscate.
În ziua de 4 noiembrie, echipe formate din poliţişti de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru şi de la posturile de poliţie comunale arondate acesteia au acţionat pentru combaterea faptelor de braconaj piscicol. Au fost efectuate patru percheziţii la domiciliile lui Costel M. (27 de ani), Ilie B. (34 de ani), Ştefan F. (47 de ani) şi Gigel S. (32 de ani), toţi din localitatea Tufeşti. "Poliţiştii au găsit şi ridicat de la aceştia 18 plase monofilament, 3 prostovoale, 3 setci cu fir de aţă şi două plase cu fir de nailon, pentru care nu existau autorizaţii de deţinere", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru infracţiuni pedepsite de OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura.