Ţigări de contrabandă şi unelte pentru pescuit, ridicate în urma unor percheziţii efectuate în comuna Măraşu. Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului au efectuat patru percheziţii domiciliare. În locuinţa lui Gicu P. (42 de ani) au fost găsite 11 pachete cu ţigări, iar în imobilul lui Dumitrică M. (22 de ani) au fost găsite cinci pachete cu ţigări. "Toate ţigările, de provenienţă Republica Moldova, valorau 160 de lei şi au fost ridicate în vederea cercetărilor. În ambele cazuri au fost întocmite dosare penale pentru infracţiunea de contrabandă cu ţigări", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii i-au făcut o vizită neplăcută şi lui Neculai M. (50 de ani), din satul Măgureni, comuna Măraşu, în locuinţa căruia au găsit un dispozitiv electric, confecţionat artizanal pentru pescuit, o setcă monofilament şi un minciog, deţinute în mod ilegal. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru deţinere de aparate şi dispozitive care distrug resurse acvatice vii prin curentare şi electrocutare şi deţinere de scule monofilament interzise. Şi de la locuinţa lui Georgel M. (25 de ani) a fost ridicată o setcă cu fir textil. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru deţinere de unelte de pescuit comercial fără autorizaţie.