Îndrăgostiţii de toate vârstele s-au strâns, vineri, la "Casa Goangă", pentru a-şi sărbători iubirea. La intrare, au fost întâmpinaţi cu flori şi bomboane, iar doritorii s-au înscris pe o listă pentru participarea la tombola cu surprize. Pe tot parcursul evenimentului, pe holul încăperii au răsunat acorduri de pian şi poezii de dragoste. Recitalurile au fost susţinute de elevi, şi mai mici, şi mai mari, ai Liceului de Artă "Hariclea Darclee", însă diferenţa de vârstă nu s-a simţit nici măcar o clipă în recitalurile care au creat un adevărat cadru romantic.
Atât la subsol, cât şi la mezanin şi mansardă s-au desfăşurat concursuri şi expoziţii dedicate sărbătorii iubirii, Valentine s Day. La mezanin, grupaţi pe perechi, cei prezenţi au avut ocazia de a-şi demonstra abilităţile într-ale dansului pe diverse ritmuri muzicale. Primele cele mai bune trei perechi la această probă au fost premiate cu cutii de bomboane în formă de inimă. Nici cei care au dorit să-şi arate talentele de mari cântăreţi nu au fost uitaţi, aşa că la subsol, într-o altă sală, s-a organizat un concurs de karaoke cu premii care au constat tot în dulciuri. Tot la subsol, îndrăgostiţii şi-au putut imortaliza dragostea la Colţul Fotografului, iar cele mai reuşite fotografii le-au fost înmânate subiecţilor la plecare.
Cei mai romantici, care au preferat să-şi sărbătorească dragostea în linişte, au putut admira felicitări şi scrisori de dragoste în cadrul expoziţiei de la mansardă.
Evenimentul a fost organizat de Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean, în parteneriat cu Teatrul "Maria Filloti", Casa de Cultură a Municipiului, Liceul de Artă "Hariclea Darclee", Art Event şi Consiliul Judeţean al Elevilor Brăila.