Pentru că merită, parlamentarii şi-au tras pensii speciale nesimţite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pentru că merită, parlamentarii şi-au tras pensii speciale nesimţite

Plenul comun al Senatului şi Camerei Deputaţilor a aprobat ieri proiectul privind pensiile speciale ale parlamentarilor cu 303 voturi pentru, 124 împotrivă şi două abţineri. Proiectul prevede că parlamentarii beneficiază de pensii speciale, care ar putea ajunge la peste 4.000 de lei pentru un ales cu trei mandate. Dacă legea nu va prevedea altfel în varianta finală, printre cei care se vor bucura de surplusul de bunăstare se vor număra Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Relu Fenechiu, Tudor Chiuariu, Miron Mitrea şi alte nume celebre care au înnobilat prin faptele lor blazonul uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului român.
PNL a propus vot nominal, dar această propunere a fost respinsă, procedându-se la vot deschis prin ridicare de mână. Liberalii au votat împotrivă. „În momentul în care aţi candidat, stimaţi colegi, şi mă adresez în special majorităţii guvernamentale, nu le-aţi spus cetăţenilor că aveţi în program majorarea pensiilor parlamentarilor. N-am văzut în programul de guvernare a niciunuia dintre candidaţii uninominali la Parlament acest punct, de majorare a pensiilor parlamentarilor. În momentul în care aţi candidat cunoşteaţi foarte bine care este legislaţia în domeniul pensiei parlamentarilor", a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, de la tribuna Parlamentului, adresându-se majorităţii parlamentare.
Orban a mai spus că prin votarea acestui proiect de lege, Parlamentul va fi dus la o cotă foarte joasă de încredere, „mai joasă decât a oricărei alte instituţii din România", iar un Parlament care nu se mai bucură de încrederea cetăţenilor care l-au ales nu mai are legitimitate.
„De fiecare dată când Parlamentul dezbate legi controversate, premierul şi preşedinţii Camerelor lipsesc, strategic, de la vot. Să fie o întâmplare?" remarcă Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL. „Cu această nouă bornă legislativă negativă, actualul Parlament va atinge probabil cel mai de jos prag în credibilitatea publică, după 1990. Nicicând România nu a avut o astfel de situaţie: un Parlament fără credibilitate, care susţine un Premier fără legitimitate, cu o majoritate ai căror lideri fug de responsabilitate", a mai spus Gorghiu.

Veteranul Anghel Stanciu, către mulţime: „Ne luăm Parlamentul înapoi!"

Deputatul social-democrat Anghel Stanciu, unul dintre iniţiatorii legii privind pensiile speciale pentru parlamentari, a afirmat că, „astăzi, 16 iunie, credem că este momentul să ne luăm Parlamentul înapoi". „16 decembrie a fost ziua în care colegii noştri au spus şi au susţinut cu motivele domniilor lor că ne-am luat ţara înapoi. Evident că astăzi, 16 iunie 2015, credem că este momentul să ne luăm Parlamentul înapoi. Este timpul să oferim Parlamentului şansa de a fi puternic, cum spunea preşedintele (Klaus Iohannis - n.r.), să fie populat acum şi în perspectivă cu autentice competenţe, crescând şi prin indemnizaţii atractivitatea, motivarea, stimulând dorinţa de implicare a profesioniştilor din sectorul bugetar în sfera parlamentară, înfrângându-şi reţinerea actuală de a candida din diferite motive", a declarat Anghel Stanciu, în plenul Parlamentului. Fără să sufle o vorbă despre faptul că cetăţenii au cerut prin referendum reducerea legislativului la o singură cameră cameră cu 300 de aleşi şi că astăzi, la şase ani după acel referendum, Parlamentul are aproape 600 de membri, Stanciu i-a îndemnat pe parlamentari să voteze „pentru un Parlament puternic, profesional, nemanipulabil".
„De ce cei care fac legile sunt discriminaţi în raport cu cei care le aplică, magistraţii care fac parte din puteri egale ale statului? Cum poţi fi egal când după şase mandate ai 2.300 pensie?" s-a plâns el dându-se de exemplu (este în Parlament neîntrerupt din 1992). „Oare egalitate nu înseamnă şi egalitate de tratament? Cum este egalitate când la patru ani dvs, unii, veţi părăsi mandatul, iar alţii sunt pe viaţă? Nu campaniile de presă fac un Parlament puternic, ci dvs. Puterea este în mâna dvs. Ca atare, astăzi tu decizi, nu liderii care, cu scuzele de rigoare, au locul asigurat pe listă, votează pentru un Parlament puternic, profesional, nemanipulabil şi prin urmare luaţi Parlamentul în mâinile dvs", a tunat Stanciu de la tribună.

S-au făcut şi calcule, nu de unde se vor lua, ci câţi bani se vor lua

Deputatul PSD Bogdan Niculescu Duvăz i-a ţinut isonul colegului său şi a a declarat că pensiile speciale pentru parlamentari se justifică prin aceea că aceştia au un venit brut sub 5.000 de lei, ceea ce îi situează în poziţia a 14-a pe lista salariilor bugetarilor, iar regimul de interdicţii şi incompatibilităţi îi pune în situaţia de a nu putea să aibă activităţi comerciale de niciun fel. Deputatul PSD a precizat că efortul bugetar este sub 1% din bugetul acordat pentru pensiile speciale, pensii de militari, pensii pentru servicii speciale, pensii pentru jurişti, grefieri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro