Pensionarii braileni vor picheta prefectura | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Pensionarii braileni vor picheta prefectura

Conducerea Sindicatului Liber al Pensionarilor din Judetul Braila a anuntat pentru saptamina viitoare declansarea unei actiuni de protest, alaturi de colegii din intreaga tara. Concret, marti,19 iunie, organizatiile teritoriale ale sindicatului amintit, inclusiv din Braila, vor picheta sediile prefecturale cu scopul sensibilizarii autoritatilor locale si centrale cu privire la masurile ce ar trebui adoptate pentru imbunatatirea conditiilor de trai ale pensionarilor. "Actiunea de protest va avea loc cu incepere de la ora 9.00 pina la ora 11.00. La actiune ar urma sa participe aproximativ 100 de persoane. In Bucuresti, organizatia la nivel central va picheta sediul Guvernului", ne-a declarat Andrei Novac, presedintele SL al Pensionarilor, adaugind ca va inainta reprezentantului Guvernului in teritoriu un memoriu cuprinzind revendicarile formulate de protestatari.
Printre cele mai importante cerinte ale pensionarilor se numara cea legata de majorarea punctului de pensie la 40% din salariul mediu brut pe economie, acordarea de ajutoare sociale lunare pensionarilor cu venituri mici, compensarea medicamentelor, efectuarea gratuita a investigatiilor medicale, precum si suplimentarea numarului de bilete de tratament balnear.

PC Braila sprijina actiunea de protest a pensionarilor

Actiunea pensionarilor braileni este sprijinita si de reprezentantii PC
Braila. Asa cum ne-a declarat liderul conservatorilor braileni,
Gheorghi Obreja, avind in vedere ca partidul pe care il reprezinta a
avut in permanenta diferite initiative legislative privind imbunatatirea
conditiilor de viata ale pensionarilor, cu mai mult sau mai putin
succes, atunci i se pare normal sa sprijine astfel de actiuni: "Cea
mai recenta initiativa legislativa pe care partidul nostru a avut-o a
fost sa se infiinteze un fond de solidaritate pentru pensionari. Dar
parlamentarii nu l-au mai dezbatut. Din rautate, ca era promovat de
PC. Noi oricum avem o colaboare buna cu Sindicatul Liber al
Pensionarilor si dorim sa ii sprijinim cum putem". La rindul sau,
deputatul PC de Galati, Bogdan Ciuca, aflat intr-o vizita de lucru la
Braila, a adaugat ca, din punctul sau de vedere, i se pare o
nedreptate ce se intimpla cu pensionarii, care sint folositi numai ca
masa electorala si apoi se uita de ei: "Oamenii astia au dreptul sa
iasa in strada sa protesteze. Din nefericie, ei nu pot face greva, ca
nu ar afecta pe nimeni. Pot doar protesta. Noi ii vom sustine cit de
mult se poate".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro