• într-un interviu acordat ziarului nostru, Adrian-Marius Rîndunică (foto), directorul executiv al Casei Județene de Pensii afirmă că dreptul la pensie este un drept constituțional și orice temere că statul nu-și va onora obligațiile sunt povești • cum tot la capitolul “povești” se încadrează și zvonurile conform cărora cine nu muncește deloc are dreptul la pensia minimă
La 1 ianuarie 2024 va intra în vigoare Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, care va înlocui Legea nr. 263/2010! În această perioadă se comentează mult pe această temă. Cu rezerva că pot apărea schimbări, principalele modificări ar fi următoarele:
1. Pensionarea anticipată
Persoanele vor avea posibilitatea să se pensioneze pentru limita de vârstă mai devreme de vârsta standard de pensionare dacă îndeplinesc anumite condiții, întrucât în noua lege pensia anticipată (nepenalizată) se transforma în pensie pentru limita de vârstă.
2.Cumularea pensiei cu salariul
Pensia anticipată (nepenalizată) devine pensie pentru limita de vârstă. De aceea, această pensie va putea fi cumulată cu veniturile din salarii realizate în baza unui contract individual de muncă, spre deosebire de situația actuală în care pensionarii anticipat nu pot să muncească în baza unui contract individual de muncă
3.Pensia minimă
Noua lege reglementează pensia minimă. Fiecare pensionar va beneficia de cel puțin pensia minimă, chiar dacă pensia cuvenită este mai mică.
4. Stagiu minim de cotizare
Stagiul minim de cotizare se constituie doar din perioadele în care s-a plătit contribuția de asigurări sociale. Perioadele asimilate nu intră în stagiu minim de cotizare.
5. Perioade noi care se iau în calcul la stabilirea pensiei
Perioada de masterat și doctorat vor fi luate în calcul la stabilirea pensiei pentru limita de vârstă.
6. Asigurarea facultativă
Persoanele care doresc să se asigure facultativ se vor putea asigura și retroactiv pe o perioadă de 5 ani.
Totuși, până la 1 ianuarie 2024 se pot schimba multe. Iată de ce am considerat oportună o discuție cu Adrian - Marius Rîndunică, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Brăila, despre situația actuală și modificările în vigoare cu privire la acest capitol atât de important pentru noi toți: pensiile.
- De ani de zile, auzim încontinuu, pe diverse voci, că nouă, celor care muncim acum, dar ne apropiem de vârsta de pensionare, nu va mai fi cine să ne plătească pensiile… Cum comentați aceste zvonuri care dau fiori reci viitorilor pensionari?
- Pensia este un drept constituțional câștigat de fiecare dintre noi, neputând fi anulat printr-o lege atâta timp cât s-a contribuit în mod just și conform actelor normative în vigoare.
În prezent, potrivit dispozițiilor art. 22 alin.1 din Legea nr. 263/2010 contravaloarea prestațiilor de asigurări sociale din sistemul public de pensii se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat. Guvernul elaborează anual proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe care îl supune spre aprobare Parlamentului.
-Cu alte cuvinte, pensia de stat este sigură...
- Într-adevăr, este cea mai sigură.
Vechime în muncă de minim 15 ani. Restul sunt povești
- Mai există o sumedenie de zvonuri care susțin că dacă nu muncești deloc poți lua pensia minimă, la fel ca un cetățean care muncește minim 15 ani, ceea ce, firesc, ar fi o mare nedreptate. Care-i adevărul?
- Trebuie să recunosc că sunt și eu, adesea, întrebat despre acest aspect. Din punct de vedere legislativ, potrivit prevederilor art. 52 coroborat cu art. 53 alin. 2 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, pensia pentru limita de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condițiile privind vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare prevăzute de lege. În concluzie, vă asigur că în măsura în care o persoană are o vechime în muncă de minim 15 ani, aceasta poate beneficia de pensie de limită de vârstă indiferent că vorbim despre femei sau despre bărbați.
- Este adevărat că în sistemul public de pensii, adeverințele utilizate la stabilirea sau recalcularea drepturilor de pensie trebuie să aibă semnătură olografă și ștampilă, prin excepție de la prevederile art. I, pct. 7 din Legea nr. 9/2023, pentru modificarea și completarea OUG 41/2016, privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative?
- Acest aspect este, într-adevăr, reglementat de art. 165 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice și sunt conștient că nu este tocmai la îndemâna oricui să adune adeverințe de la fiecare loc de muncă. Acest lucru este însă, deosebit de important în calcularea unei valori corecte a pensiei. Autenticitatea acestui document se certifică prin ștampilă și semnătură olografă tocmai pentru a nu lăsa loc interpretărilor în ce privește perioada și alte informații legate de salariul angajatului pentru care s-a eliberat adeverința.
- Este adevărat că a fost prelungită perioada până la care se poate cumpăra vechime din urmă?
- Da, este adevărat acest aspect și este din punctul meu de vedere cât se poate de binevenită această modificare pentru cetățenii români din țară sau din străinătate care nu sunt pensionari și care nu au fost asigurați în sistemul public de pensii.
Este important să înțelegem că această formă de asigurare se adresează tuturor persoanelor care doresc să-și completeze stagiul de cotizare în vederea acordării pensiei pentru limită de vârstă, respectând vârsta standard de pensionare de 65 ani la bărbați și 63 ani la femei.
Venitul pentru care se achită contribuția de asigurări sociale trebuie să fie cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, în vigoare la data încheierii contractului de asigurare.
- Care este stadiul evaluării dosarelor de pensie la nivelul CJP Brăila în vederea aplicării prevederilor noii legi?
- La această dată este în derulare procedura de evaluare a tuturor dosarelor de pensie în baza art. 157 alin. 2 din Legea nr. 127/2019, privind sistemul public de pensii. Această procedură constă în identificarea stagiilor de cotizare contributive, a stagiilor de cotizare asimilate și stagiilor de cotizare necontributive valorificate la stabilirea/recalcularea drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată la data de 31 august 2023. Este important de reținut și faptul că această procedură va conduce automat și la crearea unei baze de date care cuprinde veniturile lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001 care, conform dispozițiilor legale în vigoare la data stabilirii/recalculării drepturilor de pensie, nu au fost valorificate/nu se valorifică la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată. La nivelul județului Brăila, la această dată procedura de evaluare a tuturor dosarelor de pensie se apropie de finalizare.