Penitenciarul Brăila a câştigat "Cupa Dunării" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Penitenciarul Brăila a câştigat "Cupa Dunării"

De asemenea, la eveniment au participat Serviciile de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din Penitenciarele Tichileşti, Brăila şi Galaţi. Echipele s-au luptat pentru cupă pe terenul de sport al Penitenciarului de Minori şi Tineri Tichileşti, disputând meciuri de tip "fiecare cu fiecare" de câte 45 minute, stabilite prin tragere la sorţi.

În urma rezultatelor, au fost premiaţi mai mulţi deţinuţi. Astfel, titlul de cel mai bun portar i-a revenit lui Ticu Gagenel, cel mai bun jucător fiind Roşu Claudiu, iar Trofeul Fair Play l-a primit Feraru Iulian. "Cupa Dunării" a fost cîştigată de echipa Penitenciarului Brăila. Scorurile meciurilor au fost Brăila-Galaţi 9-2, Brăila Tichileşti 8-3 şi Galaţi-Tichileşti 2-1. În cadrul Zilelor personalului din sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au mai fost desfăşurate astfel de activităţi de stimulare a interesului pentru sport, pentru dezvoltarea armonioasă a persoanelor implicate, precum şi pentru stimularea competitivităţii şi a spiritului de fair-play.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro