• individul care a profitat de nepoata minoră a reușit să obțină o reducere a pedepsei, de la 7 ani închisoare la 5 ani și 6 luni închisoare • sentința finală s-a dat în urma apelului formulat la instanța superioară, după condamnarea dispusă la Judecătoria Făurei • după cum au stabilit procurorii, în seara zilei de 4 martie 2023, în jurul orei 19.00, inculpatul a profitat că ceilalți membri ai familiei plecaseră temporar de la domiciliul din orașul Făurei și rămăsese doar cu nepoata sa M.R.M., în vârstă de 5 ani și 8 luni • inculpatul Mustafa Fănel a întreținut cu aceasta un raport sexual oral • dacă acesta a primit condamnarea finală, un alt bărbat, din sat Tătaru, care a batjocorit o minoră venită la colindat în decembrie, a fost trimis în judecată pentru viol
Bărbatul acuzat că și-a batojocorit propria nepoată, de 5 ani și 8 luni, a reușit să obțină o pedeapsă mai blândă la Curtea de Apel Galați, în urma apelului formulat împotriva soluției primei instanțe. Acuzatul este Mustafa Fănel, bărbatul de 43 de ani care a primit pedeapsa de 7 ani închisoare, înainte de sărbătorile de iarnă, la Judecătoria Făurei. Acesta a formulat apel, iar la instanța superioară inculpatul a rămas cu o pedeapsă mai mică cu un și jumătate. ”Admite apelul declarat de inculpatul Mustafa Fănel. Desființează, în parte, sentința penală din 14.12.2023, pronunțată de Judecătoria Făurei și, în rejudecare: Reduce, de la 7 ani închisoare, la 5 ani și 6 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului Mustafa Fănel pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Menține starea de arest a inculpatului Mustafa Fănel și deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata reținerii și a arestării preventive. Definitivă”, este soluția pronunțată recent la Curtea de Apel Galați.
În decembrie, magistrații Judecătoriei Făurei au dat sentința față de inculpatul Mustafa Fănel, care, pe lângă pedeapsa cu închisoarea, a fost obligat și la plata sumei de 100.000 lei cu titlu de daune morale, după violul comis la începutul lunii martie anul trecut, când a rămas singur cu minora și a profitat de ea. Bărbatul acuzat că și-a violat nepoata a ajuns la arest în luna martie 2023 și nu a reușit să scape din spatele gratiilor, deși a încercat.
Potrivit anchetatorilor, în data de 6 martie 2023, organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Poliția orașului Făurei au dispus luarea măsurii reținerii pe o durată de 24 de ore față de inculpatul Mustafa Fănel, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.
Din probatoriul administrat în cauză, arată procurorii, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în seara zilei de 4 martie 2023, în jurul orei 19.00, profitând că ceilalți membri ai familiei plecaseră temporar de la domiciliul său din orașul Făurei și rămăsese doar cu nepoata sa M.R.M., în vârstă de 5 ani și 8 luni, inculpatul Mustafa Fănel a întreținut cu aceasta un raport sexual oral. “El a profitat de imposibilitatea minorei de a-și exprima voința și a se apăra, precum și de împrejurarea că aceasta are o deficiență de vorbire, astfel că nu a putut relata despre fapta comisă de inculpat”, au stabilit anchetatorii.
Urmare a propunerii formulate de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, la Judecătoria Făurei s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.
Alt violator în fața instanței. A profitat de o minoră venită la colindat
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au dispus trimiterea în judecată a unui alt bărbat, acuzat de viol asupra unei minore, respectiv B. Nicolae, după cum se arată pe site-ul instanței. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței din Făurei în luna mai. Inculpatul se află în arest, încă din primăvara acestui an, după ce s-a definitivat ancheta în dosarul de viol, fapta fiind comisă la sfârșitul lunii decembrie, anul trecut, iar suspectul a fost depistat de polițiști și încarcerat.
Reamintim că, în noaptea de 4 martie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Făurei l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pe un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din localitatea Tătaru, bănuit de comiterea infracțiunii de viol. ”În data de 31.12.2023, un grup de tineri ar fi mers cu colindul la bărbatul în cauză, iar la plecare, o tânără ce făcea parte din grupul de colindători, în vârstă de 14 ani, din satul Tătaru, ar fi fost obligată de bărbat să intre în locuința acestuia, unde, prin constrângere, ar fi întreținut raporturi sexuale cu acesta”, au precizat polițiștii.
Au fost efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. La data de 5 martie, Judecătoria Făurei a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului, care a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.