Faptele de corupţie comise de lucrătorii din structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) nu trebuie trecute cu vederea. Brăilenii sunt sfătuiţi să lupte împotriva corupţilor şi să sesizeze orice abatere la Serviciul Judeţean Anticorupţie sau apelând linia TelVerde Anticorupţie 0800.806.806. "Corupţia este un fenomen cu implicaţii grave, care afectează încrederea societăţii în instituţiile publice. Din aceste considerente, Ministerul Afacerilor Interne acordă o atenţie deosebită prevenirii şi combaterii fenomenului corupţiei , prin structura special creată în acest sens - Direcţia Generală Anticorupţie. Obiectivul său principal este de a preveni şi combate faptele de corupţie în care pot fi implicaţi funcţionarii MAI. Un alt obiectiv al lucrătorilor DGA îl constituie îmbunătăţirea gradului de cunoaştere de către cetăţeni a atribuţiilor şi obligaţiilor profesionale ale personalului MAI , în scopul implicării populaţiei în combaterea corupţiei", se arată într-un comunicat remis de Serviciul Anticorupţie Brăila. Lucrătorii anticorpuţie atrag atenţia oamenilor să îşi rezolve problemele în mod legal, fără a apela la darea de mită, aceasta reprezentând o infracţiune care se pedepseşte conform legii.
Cetăţenii care vor să sesizeze fapte ce intră în competenţa DGA - Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila pot scrie pe adresa serviciului (Brăila, str. Ana Aslan nr. 39) sau pot suna la nr. de telefon/fax 0239.613.634 ori la linia gratuită anticorupţie 0800.806.806. Persoanele din judeţul Brăila pot veni în audienţă la sediul Serviciului Judeţean Anticorupţie Brăila, unde vor fi consiliaţi de către şeful serviciului ori ofiţerii pentru relaţii cu publicul. De asemenea, DGA pune la dispoziţia cetăţenilor un nou instrument de relaţionare cu publicul - Registrul de Petiţii şi Sugestii, prin intermediul căruia cetăţenii care se prezintă la sediul instituţiei locale pot depune o petiţie. Sesizările privind fapte de corupţie comise de funcţionarii MAI pot fi trimise şi pe adresa de e-mail:brăila.dga@mai.gov.ro sau completând formularul e-petiţie de pe site-ul DGA (www.mai-dga.ro).
La Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila programul de audienţe la şeful instituţiei, subcomisar de poliţie Burlibaşa Daniel, este în prima şi a treia zi de miercuri din lună, între orele 12.00-15.00. La ofiţerii de relaţii cu publicul, cms. de poliţie Manea Constantin şi scms. de poliţie Moigrădan-Trofin Daniela, audienţele sunt programate în fiecare miercuri, între orele 12.00-15.00. Programul de relaţii cu publicul este luni, între orele 10.30-18.30, şi marţi-vineri - orele 8.00-16.00, în clădirea Instituţiei Prefectului Judeţului Brăila, din Piaţa Independenţei nr. 1.