În această săptămână, poliţiştii brăileni ies la vânătoare de şoferi băuţi sau drogaţi. Controalele se desfăşoară la nivel naţional, în perioada 8-14 decembrie, în scopul prevenirii accidentelor produse ca urmare a conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa alcoolului sau a drogurilor. Activităţile sunt incluse în Calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (T.I.S.P.O.L.) şi se desfăşoară pe teritoriul tuturor celor 28 de state membre ale Uniunii Europene. "În cadrul acţiunii, participanţii la trafic vor fi informaţi cu privire la riscurile pe care le implică consumul de alcool sau droguri. Poliţiştii brăileni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, a celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii atenţionează că, pe lângă riscul producerii unui accident rutier, şoferii care conduc băuţi trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la 1 la 5 ani. Aceasta este sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.