Liberalii brăileni îşi vor alege noua conducere pe data de 8 mai. Aşa cum ne-a explicat preşedintele organizaţiei municipale şi secretarul partidului pe zona de sud-est, Cătălin Boboc, centrul a aprobat această dată pentru filiala brăileană, având în vedere că în luna martie se va ţine Congresul extraordinar al partidului şi este posibil să mai apară şi unele modificări legate de statut şi componenţa birourilor de conducere. "La sfârşitul săptămânii trecute am participat, la Poiana Braşov, la Liga aleşilor locali ai PNL. Această întâlnire a fost urmată de şedinţele Biroului Naţional, a Consiliului Naţional Executiv şi a Delegaţiei Permanente. S-a discutat despre necesitatea organizării unui Congres extraordinar, motivaţia preşedintelui Crin Antonescu fiind că s-a încheiat un ciclu electoral, deci este cazul să tragem nişte concluzii, observaţii şi să ne organizăm pentru ce va urma, să trasăm linia pe care vom merge mai departe. S-a aprobat astfel organizarea Congresului extraordinar pentru perioada 5 - 7 martie, la Bucureşti. Totodată, s-a întrunit şi o comisie de statut, pentru analizarea eventualelor modificări ce trebuie aduse statutului partidului", ne-a declarat Cătălin Boboc. Acesta a mai adăugat că din informaţiile pe care le deţine până acum, majoritatea liberalilor îl sprijină tot pe Crin Antonescu pentru funcţia de preşedinte şi că nu mocnesc scandaluri sau rebeliuni în partid. Legat de organizaţia brăileană, Boboc a precizat că, după Congresul extraordinar, vor avea loc atât alegeri la judeţ cât şi la municipiu, tot în ideea trasării unei linii clare de urmat pentru perioada următoare: "S-a stabilit data de 8 mai pentru alegerile de la filiala judeţeană şi tot după congres vom stabili data şi pentru alegerile de la municipiu. Este normal să avem legitimitate pentru ambele formule, să avem totul stabilit clar, să putem vedea ce vom face mai departe", a mai adăugat liberalul.
Reamintim faptul că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, actualul preşedinte interimar al PNL Brăila, fostul primar Constantin Cibu, a anunţat că nu doreşte să se inscrie în cursa pentru un nou mandat de preşedinte al liberalilor brăileni. Până acum, niciunul dintre membrii de partid nu şi-a anunţat intenţia de a candida pentru acest post.