În ceea ce îl priveşte, Cîrligea spune că, de fapt, contractul cu DAGL pentru combustibil a fost semnat în urmă cu mai bine de un an şi jumătate, pe vremea cînd el nu era consilier municipal. Acesta a mai precizat că, în fond, firma lui avînd contract cu "Rompetrol", furnizează bonuri valorice de combustibil mai multor instituţii din judeţ, printre care şi Direcţia Serviciilor Publice şi Penitenciarul Brăila. Cîrligea ne-a mai explicat că DAGL este singura direcţie care a cerut să cumpere direct combustibil: "Nu cred că sunt incompatibil... Firma mea are contract cu «Rompetrol», iar eu furnizez bonuri valorice pentru care nu iau nici un adaos. Contract pentru bonuri valorice am avut cu DAGL de acum vreo 3 ani. Acum, de mai bine de un an şi jumătate, mi-au zis că nu ştiu ce nu pot face ei în gestiune şi că vor să cumpere benzină, nu să ia cu bonuri. Şi am făcut un nou contract. Asta e tot. Totul s-a petrecut dinainte să fiu consilier municipal. Iar valoarea de care cumpără DAGL lunar este de maxim 2.500 lei... Nu mă îmbogăţesc eu din asta".
Referitor la această situaţie, primarul Aurel Simionescu ne-a declarat că a verificat cele spuse de Tuşa şi a primit confirmarea că democrat - liberalul este incompatibil. Edilul şef a precizat că a discutat ieri după-amiază cu Cîrligea şi că i-a spus acestuia că trebuie să aleagă ori să renunţe la calitatea de consilier, ori să rupă contractul cu DAGL şi DSP.
Bădălan "nu se sfieşte să se înfrupte din banul public"
Tuşa nu l-a iertat nici pe deputatul PDL Eugen Bădălan despre care a spus că nu se sfieşte să se înfrupte din banul public. Aceasta a declarat că Bădălan ar fi acţionar la firma "Titan Edilitară" SRL, firmă ce asigură mâncarea şi serviciul de spălătorie la Spitalul Judeţean Brăila. Cum Bădălan nu a putut fi contactat în cursul zilei de ieri, l-am întrebat pe acţionarul majoritar al societăţii respective, Ştefan Fusea, dacă este adevărat. "O rog pe domnişoara care stă pe tuşă să verifice personal datele de la registrul comerţului, să vadă cine sunt acţionarii de la «Titan Edilitară». Să verifice şi să vină să îmi arate ea hârtiile unde e scris că Bădălan este acţionar acolo. Îi mai transmit că ea este cea care primeşte bani din impozitele care mi se iau mie şi celorlalţi oameni, că practic ea e angajata mea şi că ar trebui să se informeze mai bine înainte de a deschide gura", a mai adăugat Fusea.
Verficând site-ul Ministerului Finanţelor, reporterii noştri au descoperit că Eugen Bădălan nu este acţionar la "Titan Edilitară" ci la "Titan Imob", o firmă specializată pe tranzacţii imobiliare, care însă nu a funcţionat nici o zi, neînregistrînd nici profituri şi nici pierderi, societatea nefiind implicată în servicii pentru Spitalul Judeţean.