PDL-iştii brăileni încep pregătirile pentru cursa electorală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

PDL-iştii brăileni încep pregătirile pentru cursa electorală

Constantin Dumitriu, preşedintele filialei brăilene a Partidului Democrat Liberal, se arată foarte încrezător în ceea ce priveşte alegerile care se apropie. "Indiferent de decizia care va fi luată la nivel naţional, Oganizaţia PDL Brăila este pregătită pentru alegerile locale chiar dacă se vor desfăşura pe 6 iunie sau în noiembrie. Noi suntem pregătiţi pentru orice decizie se ia în privinţa alegerilor", a spus, vineri, Dumitriu, în cadrul unei conferinţe de presă. PDL-istul a menţionat că, în urma unei şedinţe a Biroului Permanent Judeţean, democrat-liberalii au luat câteva decizii importante. Una dintre acestea este faptul că până la 31 ianuarie filiala PDL Brăila îşi propune să pregătească listele candidaţilor pentru alegeri. "Vorbim de consilieri locali, judeţeni, de comune, de oraşe, candidaţi la primării în comune şi oraşe. Vrem să facem definitivă această listă până la începutul primăverii", a declarat politicianul. Dumitriu a anunţat, de asemenea, că filiala locală PDL va începe foarte curând discuţiile cu celelate formaţiuni politice pentru colaborări preelectorale. "Aseară în BPJ am luat hotărârea ca să mandatăm prim-vicepreşedinţii şi preşedintele organizaţiei judeţene de a începe din luna ianuarie discuţii cu celelalte forţe politice din Brăila, mai puţin USL-ul. Cu această ocazie sunt convins că vom avea un bun partener în PPDD şi vom avea cu cine să discutăm probleme reale ale politicii brăilene", a menţionat sursa citată. Democrat-liberalul a amintit şi de o discuţie cu Organizaţia Judeţeană Brăila a PNG care a avut loc în acelaşi scop. "Încercăm să unim toate forţele opozante USL-ului pentru a reuşi să schimbăm actuala conducere a autorităţii publice locale şi la nivel de judeţ, şi la nivel de municipiu", a încheiat Dumitriu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro